Radio Simplu

Ce să pui în aluatul de gogoși pentru a crește repede. Secretul gospodinelor pentru gogoși pufoase și delicioase. Trucul pe care trebuie să-l încerci

Gogoșile se numără printre deserturile de casă cele mai iubite. Sunt pufoase, aromate, sățioase și ușor de făcut și sunt atât pe placul celor mari, cât și al celor mici. Pentru a obține gogoși crescute și pufoase, este nevoie de un anumit ingredient. Ce să pui în aluatul de gogoși pentru a crește repede? Doar așa le vei prepara de acum încolo.

Aluatul pentru gogoși se prepară rapid și din ingrediente la îndemână. Ai nevoie însă de multă răbdare, pentru ca acesta să crească și să se dospească bine, dacă vrei să obții gogoși pufoase. Poți scurta timpul de dospire, dacă folosești un anumit ingredient. Majoritatea rețetelor de gogoși au ca lichid în compoziție laptele. Pentru ca aluatul să crească mai repede, poți înlocui laptele cu iaurt de băut sau kefir.

Rețete rapide cu cartofi noi
Atunci când amesteci drojdia cu kefir, aceasta va fermenta mai repede, datorită mediului acid. Apoi, fermenții naturali din acest tip de iaurt fac ca aluatul să fie mai pufos și mai aerat. În plus, nu va mai fi nevoie să prepari maiaua separat, ci poți amesteca toate ingredientele încă de la început.250 ml kefir
1 ou
un praf de sare
400 g făină
30 g zahăr
7 g drojdie uscată

Mod de preparare

Scoate oul și kefirul din frigider cu cel puțin o oră înainte de a pregăti aluatul. Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei. Cerne făina într-un bol încăpător. Amestecă zahărul cu kefirul, cu ajutorul unui tel sau cu mixerul. Zahărul trebuie să se topească, dar poți folosi și zahăr pudră, pentru a scurta procesul.

Adaugă amestecul de kefir și zahăr peste făina cernută, pune oul, un praf de sare și drojdia și amestecă toate ingredientele. La început poți amesteca folosind o lingură de lemn, după care vei frământa aluatul cu mâna, până când toate ingredientele sunt încorporate și aluatul devine elastic.

Acoperă vasul cu folie alimentară și lasă gogoșile la dospit timp de 30-40 de minute, la căldură. Când aluatul este dospit, întinde o foaie de grosimea unui deget și taie gogoșile cu cuțitul sau folosind gura unui pahar. Acoperă-le cu un prosop curat și mai lasă-le la crescut încă 15 minute.

Gogoșile se prăjesc în baie de ulei, dar pot fi gătite și la cuptor, pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. După ce ai prăjit gogoșile, lasă-le să se răcească, după care le poți da prin zahăr pudră. Poți alege și să umpli gogoșile cu diferite creme sau cu gem, folosind o seringă de cofetărie. Interiorul gogoșilor este pufos și aerat, iar acestea pot fi umplute foarte ușor cu crema preferată.