Radio Simplu

Adio plictiseală: 25 de idei pentru această iarnă

GALERIE FOTO (5)

Iarna, este o adevărată provocare să eviți plictiseala, mai ales în zilele în care afară este viscol sau când termometrul indică multe grade sub zero. Tocmai de aceea, îți propunem o listă cu 25 de idei din care poți alege ce ți se potrivește cel mai bine, astfel încât să îți găsești o activitate atunci când nu știi ce să faci.

Am grupat recomandările în activități de interior și acțiuni de exterior caracteristice anotimpului alb:

ACTIVITĂȚI DE INTERIOR

  1. Citește sau recitește o carte. Când afară este ger, nimic nu este mai plăcut decât să stai lângă calorifer sau lângă un șemineu și să citești.
  2. Rezolvă un puzzle. În vacanța de iarnă, ai destul timp pentru un puzzle cu mai multe mii de piese. E nevoie doar de un spațiu generos, ca să îți desfășori opera.
  3. Sună un apropiat. Gândește-te la cineva drag cu care nu ai mai vorbit de mult timp și sună-l. Îi vei face o surpriză foarte plăcută și te vei simți bine depănând amintiri.
  4. Urmărește concursuri de cultură generală. Canalele generaliste de televiziune au concursuri de cultură generală. Unele sunt difuzate chiar la ore de maximă audiență. Pune-te în pielea concurenților și răspunde la întrebări.
  5. Coace o plăcintă cu dovleac. Iarna este asociată cu mirosul de dovleac copt și scorțișoară, în foi de plăcintă. Răsfață-te așa cum nu o faci în alt anotimp.
  6. Caută fotografii pentru un album. Deschide galeria foto a telefonului și alege fotografiile făcute peste an, pe care le-ai pune într-un album foto.
  7. Colorează. Una dintre cele mai relaxante activități este coloratul. Dacă nu ai o carte de colorat în casă, cumpără câteva din librărie și parcurge-le în liniște, când timpul nu te presează.
  8. Fă karaoke. Descarcă o aplicație de karaoke, cheamă-ți prietenii și faceți cel mai amuzant concurs. Nu are nicio importanță că cineva nu are voce sau că e afon. Distracția e garantată.
  9. Creează un blog. Transpune-ți pasiunile în povești postate pe un blog. Un site personal se poate deschide simplu, rapid și gratis. Orice influencer a pornit de jos.
  10. Invită-ți prietenii la ceai. Ceaiul cald dă un farmec deosebit iernii, mai ales când îl savurezi împreună cu prietenii, în timp ce puneți la cale planul pentru viitoarele vacanțe.
  11. Testează o rețetă de supă cremă. Dacă vii de afară, nimic nu este mai bun decât o supă caldă. Sunt sute de rețete care așteaptă să fie încercate. O supă cremă de legume este sursă de energie și îți fortifică imunitatea.
  12. Învață să joci șah. Dacă nu știi încă să joci șah, îți recomandăm să faci primii pași în acest sens. Sportul minții te învață să fii mai organizat și să gândești sistematic, abordând mai inteligent problemele de zi cu zi.
  13. Dansează. Dansul este perfect la orice vârstă, în orice anotimp. Mișcările în ritmul muzicii reglează bătăile inimii și mențin condiția fizică, care de obicei are de suferit în timpul iernii.
  14. Distrează-te pe internet. Joacă jocuri video sau încearcă-ți norocul într-un cazinou online activând o ofertă promoțională precum cod promo Betano. Internetul este un aliat de bază al distracției.
  15. Mergi la teatru. Preocupările culturale trebuie să reprezinte o obișnuință, iar teatrul este o alternativă ideală iarna, întrucât spectacolul se desfășoară în spațiu închis, la căldură.
  16. Ține un jurnal. Exprimă-ți gândurile și sentimentele referitoare la iarnă într-un jurnal. Este un exercițiu foarte util, prin care te poți cunoaște mai bine și prin care îți poți descoperi talentul într-ale scrisului.

CE POȚI FACE AFARĂ

  1. Plantează ghiocei. Ieși în curte sau în grădina blocului și plantează bulbi de ghiocei sau de alte flori de primăvară. Va fi o încântare să le vezi cum răsar din pământ spre sfârșitul lui februarie.
  2. Dă-te cu sania. Dacă ninge suficient, mergi pe un derdeluș. Nu e nevoie să ajungi la munte, pe pârtie. Și în orașe sunt parcuri cu teren în pantă, pe care sania prinde viteză.
  3. Fă oameni de zăpadă. În cazul în care nu ești fan sanie, poți opta pentru o activitate care nu implică adrenalină: îmbracă-te gros, ia-ți mânuși impermeabile și construiește cel mai frumos om de zăpadă.
  4. Fotografiază peisaje. Când împrejurimile sunt acoperite de zăpadă, peisajele sunt cu adevărat deosebite. Copacii îmbrăcați în alb au o grație care se cere a fi „imortalizată” în fotografii demne de wallpaper.
  5. Pescuiește la copcă. Până la urmă, și gerul are partea lui pozitivă. Lacurile îngheață, iar tu te poți duce să pescuiești la copcă, departe de agitația lumii.
  6. Învață să patinezi. Patinajul este un sport grațios atunci când îl practică cei care se pricep. Dacă ești la început, este un test dificil să te ții pe picioare pe suprafața lucioasă. Lupta pentru a-ți menține echilibrul este totuși distractivă.
  7. Ieși din oraș. Cine spune că iarna nu poți merge la mare? În acest anotimp, plaja și valurile au un farmec doar al lor. Prima opțiune rămân, însă, ieșirile la munte, fie în weekend, fie în vacanță.
  8. Vizitează târgul de Crăciun. Unii consideră că perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai frumoasă din an. Nimic nu se compară cu atmosfera de la târgurile de Crăciun, unde bei vin fiert și mănânci turtă dulce.
  9. Organizează o bătaie cu bulgări. Copilăria fără bătaie cu bulgări parcă nu este completă. Nu renunța la această tradiție nici după ce crești, pentru că vârsta este doar o cifră, iar iarna este acea parte din an când ne întoarcem la momentul în care credeam în Moș Crăciun.