Este vorba despre relația dintre tată și fiica lui. Îmi vine să spun că nimic nu este mai profund și subtil decât această relație. Această relație pregătește fetița să devină femeia de mai târziu. În relația cu tatăl său, aceasta învață să își definească și să își contureze feminitatea.
Modul tatălui de a se raporta la ea este crucial pentru ea, pentru încrederea în sine și încrederea în viață. Tata reprezintă stâlpul de rezistență pentru ea, locul în care se întoarce de fiecare dată și brațele care stau deschise întotdeauna pentru ea, gata să o prindă când se împiedică sau poate să o îndrume cu blândețe pentru a găsi puterea să se ridice singură.
Ea știe că nu este singură și că tata o va sprijini mereu, chiar și atunci când barba îi va fi căruntă și ochii tulburi poate de prea multe câte au văzut până atunci, îi va fi alături chiar și când acesta nu va mai fi.
Prezența lui nu va înceta să îi fie aproape de câte ori are nevoie. E drept, când deja a devenit femeie, nu mai are atâta nevoie de această prezență, însă femeia care odată a fost doar fetița de pe genunchii tatălui va ști să prețuiască această prezență și relația va continua. Chiar și după ce ea însăși va trece în neființă, relația aceasta va dăinui peste generații și generații pentru că iubirea dintre un copil și părintele sau este nemuritoare.
Încă de când este doar un bebeluș, fetița știe să detecteze prezența tatălui când acesta intră în cameră și întoarce instinctiv capul după el. Încă de la această vârstă, prezența masculină este ca un magnet, încât chiar și atunci când se hrănește la sânul mamei ei, va întoarce capul atunci când în cameră va intra un bărbat.
Nu o va face însă, dacă în cameră va intra o altă femeie. Ceea ce înseamnă că încă de la naștere, relația cu tatăl său începe să o definească. Chiar dacă se întâmplă ca mama să fie cea care o crește într-un mod mai pregnant decât tatăl său, fetița are nevoie să i se povestească despre tatăl său, mama ei să îi spună despre el, astfel încât atunci când se va apropia mai mult de ea, să îl cunoască și să se simtă în siguranță.
La vârsta preșcolară, fetița are nevoie de privirea tatălui său. Nimic nu o face să se simtă mai bine decât când îl aude pe tatăl său spunându-i: „Ce fată frumoasă are tata!”. Îi crește inima dar odată cu ea se consolidează și încrederea în ea și în puterea ei de seducție. Când va crește și își va căuta partenerul va ști că are toate atuurile să îl găsească. Va fi sigură pe ea și asta o va ajuta să devină o femeie puternică și mai ales, o femeie conștientă de sine și de feminitatea care o emană în jur.
În caz contrar, dacă tatăl sau nu o confirmă, îi spune că e urâtă sau o ignoră pentru că poate și-a dorit un băiat și spre nenorocirea lui are o fată, și de această dată fetița îl va asculta. Va deveni o fată-baiețoi pentru a-i face pe plac tatălui său. Va fi băiețoasă și nu va ezita să își afirme masculinitatea pe care și-a dezvoltat-o tocmai pentru a-și recâștiga tatăl de care are atâta nevoie.
Mai târziu, când fetița este deja la școală, și manifestarea iubirii tatălui este necesar să se schimbe pentru dezvoltarea psihică sănătoasă de mai târziu. Acum este vremea când tatăl ei are șansa să o stimuleze intelectual. Văzându-l pe el că citește, ea va deveni doritoare să facă același lucru în mod adecvat pentru vârsta ei. Însă, în situația în care acesta râde de ea, fetița se va inhiba și încrederea în sine va scădea ca urmare a devalorizării de către tatăl său.
În adolescență, după părerea mea, vine marea provocare. De ce spun asta? Pentru că aici este momentul decisiv în care tata trebuie să o lase liberă, să își retragă prezența din viața ei pentru a-i lăsa spațiu să se orienteze spre alți bărbați. În acest stadiu, el, după ce atâția ani i-a consolidat încrederea în sine, ajutând-o să se dezvolte armonios și să se maturizeze din punct de vedere emoțional îi dă drumul. Acum este liberă să își mute privirea spre alți bărbați, posibili parteneri. Însă nu trebuie să se simtă respinsă. Tocmai de aceea este vital ca tatăl ei să o asigure că nu o părăsește și că este acolo oricând ea va avea nevoie de el și îi va cere ajutorul.
În caz contrar, adolescenta nu se va simți liberă să își caute un alt partener, ci mai degrabă se va crede legată de tatăl său pe care va simți că îl trădează dacă se uită la alt bărbat. De asemenea, în momentul în care fata lui își face un prieten, este bine ca el să nu îl critice pe acesta ci mai degrabă să îi găsească punctele pozitive și să i le confirme, astfel confirmând și puterea de alegere a fiicei lui. Am observat însă că mulți tați refuză să ofere această libertate fiicei lor, neștiind poate cât o afectează încapacitatea lor de a se retrage.
De aceea, cred că dovada supremă de iubire pentru copil este de fapt puterea de a-l lasă liber chiar dacă acest lucru te doare pe tine ca părinte, pentru că te-ai obișnuit cu prezența copilului în viața ta.
