Muzica etno − este foarte apropiată ca structură şi sonorizare de muzica strămoşilor noştri sau care a ajuns din antichitate pînă în zilele noastre şi a fost păstrată de popor sau creată de contemporani.
Cunoaşterea rădăcinilor noastre culturale este una dintre condiţiile importante pentru formarea unui cetăţean demn al ţării sale, dar şi motivaţia de bază pentru a putea fi mîndri de bogăţia culturală a poporului nostru.
Direcţia etno-folclorică a muzicii a fost populară şi diversă în Moldova întotdeauna.
Muzica românească din ultimul secol s-a inspirat prea rar din generosul fond folcloric românesc, cu rădăcini în miturile dacice, inspirație ortodoxă, influențe balcanice, grecești și turcești.
E greu să vii cu ceva spectaculos după „Rapsodia Română” a lui Enescu dar muzica non-simfonică [muzică ușoară] are atâtea și atâtea genuri și subgenuri, o paletă aproape infinită de sonorități și instrumente… și totuși atât de puțină dorință de a se inspira din cea mai adâncă sevă a culturii naționale.
Acea sevă arhaică ce ne face diferiți și originali în cel mai sănătos mod posibil.
Gheorghe Zamfir a reușit în anii 60-70 să popularizeze pe plan mondial doinele românești în filme franceze și americane de succes. La noi acasă sistemul comunist făcea presiuni prin cenzură și amenințări asupra unei trupei rock nou-înființate la Timișoara în 1962 – Phoenix.
Aceștia lansează la începutul anilor ‘70 două albume de etno-rock care au rămas legendare: „Meșterul Manole” și „Mugur de fluier”
Dacă nu luăm în considerare episoadele întâmplătoare de inspirații balcanice de înainte de 1989 [cum este cazul celebrului șlagăr Dan Spătaru „Drumurile noastre” care este o adaptare a unei melodii populare sârbești] vom descoperi prea puțin folclor în muzica românească!
După Revoluție setea de tot ce vine din Occident se simte pregnant în muzica pop, rock și hip-hop. După atâtea decenii de dictatură și izolare artiștii se inspiră aproape exclusiv din muzica anglo-saxonă și americană, tot ce sună „ca afară” este binevenit, orice sună românesc este „comunist”.
Avem prea puține exemple de proiecte muzicale românești care să se inspire din folclorul românesc într-un mod care să sintetizeze filonul tradițional dar să aducă și un înveliș original.
Prea puțini au înțeles cu adevărat motivul succesului Class „A dui doina”, probabil prima trupă dance românească, lansată și promovată în emisiunea Școala Vedetelor în 1996.
Cei patru artiști au compus o melodie complet nouă folosind modalități și teme populare românești, nu au făcut doar o preluare cu orchestrație modernizată, așa cum lansa cu imens succes Marius Dragomir „Party in Transilvania” cu un an înainte. Din păcate Class nu a continuat să lanseze piese etno-dance deși trupa a avut mare succes de atunci.
O dată cu explozia muzicii dance pornită de primul post TV muzical, AtomicTV, trupele tinere s-au inspirat din muzica populară românească într-un mod simplist – melodii vechi cu sound-uri noi. Aceste preluări ad litteram au avut un succes scurt, deși trupa K1 a încercat să exploreze folclorul românesc și miturile dacice în perioada 1998-2004 cu albumele „Legenda”, „Mă luai” și „Pentru România”.
Trupele etno-dance lansate de Radu Fornea de la K1 n-au făcut decât să reorchestreze melodii din folclorul nou și din tradiția lăutărească, fără să mai sublimeze temele populare într-o muzică nouă, așa cum reușiseră Phoenix și Zamfir.
