Suntem la 100 de ani distanta de vremurile de atunci. Dincolo de posibile sau imposibile similitudini intre cele doua molime: COVID 19 si gripa spaniola, multe dintre sfaturile date pe atunci de medici sunt asemanatoare in privinta preventiei. Chiar daca acum medicina inseamna roboti, interventii minim invazive, laser si tratamente pentru boli care pe vremuri erau mortale, una dintre cele mai importante masuri de preventie a ramas valabila: statul acasa si evitarea aglomeratiilor.
„In contra acestei molime primejdioase”
La peste 10 ani de la epidemia de gripa spaniola, Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman – ASTRA, publica, in colectia Biblioteca Poporala a Asociatiunii, lucrarea „Ce trebuie sa stim despre boalele molipsitoare” (Editura Asociatiunii Astra, Sibiu, 1931) de dr. Iosif Stoichitia, inspector sanitar general.
Principalul sfat pe care medicul sibian il dadea pe atunci sibienilor, transilvanenilor, populatiei de la sate, dar si de la orase este impresionant de asemanator cu ceea ce ne sfatuiesc pe noi autoritatile acum:
„Se pune acum intrebarea, cari ar fi masurile de aparare in contra acestei molime primejdioase? Inainte de toate ne vom feri de a veni in atingere cu aceia despre cari stim ca sunt atinsi de aceasta boala. In timp de epidemie, vom sedea frumusel acasa, vom tinea in jurul nostru cea mai mare curatenie si nu vom intra nici in carciuma, nici la sezatoare si nici intr-alt loc, unde se aduna lume multa si de tot felul. Vom aierisi des odaile in cari locuim, ne vom spala manile de mai multe ori pe zi. […] Ne vom feri de raceli, iar cand suntem siliti, totusi, sa stam intre oameni mai multi, cari vorbesc, tusesc si stranuta, ne vom pazi si vom tinea o batista curata inaintea gurei si a nasului”, scria dr. Iosif Stoichitia.
Medicul sibian vorbeste, in lucrarea respectiva, despre multe dintre bolile contagioase, acordand cateva pagini gripei – Gripa spaniola si Influenta. Caracteriza gripa ca fiind o boala molipsitoare, poate cea mai molipsitoare dintre toate bolile, care se transmitea cu usurinta de la un om la altul, fiind suficient sa stam in aceeasi incapere cu omul bolnav sau sa luam masa impreuna.
„In carciuma, la ospat, in scoala, in biserica sau oriunde ar fi mai multa lume stransa la un loc, este destul daca unul singur este bolnav de gripa, care tuseste, scuipa ori stranuta, ca altii 10 sa se molipseasca de boala si sa se imbolnaveasca pe loc”, scria medicul.
Desi nu dispuneau de aparatura moderna din zilele noastre, medicii stiau de pe atunci si avertizau populatia asupra faptului ca gripa se ia prin contact direct – „atingere cu omul bolnav”, prin stranut, tusit sau prin nerespectarea unei distante minime de siguranta fata de bolnav.
„De aici se intinde mai departe in tot satul”
Si acum 100 de ani, simptomele unei gripe obisnuite erau cele din zilele noastre, slabiciune musculara, stranut, tuse, febra, etc. Iar medicii constientizau faptul ca un bolnav neizolat si lipsa masurilor de igiena pot duce la o infectare in colectivitate:
„De obicei cand se imbolnaveste unul dintr-o casa, nu peste mult vom afla ca pe rand au luat boala si cei din jurul lui. De la cei din casa o iau apoi vecinii sau rudeniile, care trec pe acolo, iar de aici se intinde mai departe in tot satul”, scria dr. Iosif Stoichitia.
Asadar raspandirea in colectivitate a ramas peste secole un pericol, in situatiile in care oamenii nu inteleg faptul ca trebuie sa evite contactul social pentru ca boala sa nu se intinda. In tot satul. Sau in tot orasul. Dupa caz.
Medicul vorbeste despre simptomele gripei, spunand ca epidemia din 1918 a fost una dificila: „In anul 1918, cei mai multi bolnavi de gripa au murit de pneumonie, care a avut un decurs grav si cu mult mai rau ca in aprinderile obisnuite”.
De la inaltimea cunostintelor medicale din vremurile noastre, ni se poate parea copilaresc modul in care medicii din acele vremuri comparau starea de boala cu un adevarat razboi, incercand sa le explice oamenilor simpli, pe intelesul lor, ce inseamna lupta cu boala:
„Razboiul acesta, ca orisicare alt razboi, tine un anumit timp, in care se intampla ca unele lupte se castiga, altele se pierd. Starea bolnavului, inlauntrul caruia se duce acest razboi, se va resimti in bine sau in rau, dupa cum castiga sau pierde cate o astfel de lupta. In cele din urma insa, orice razboi are un sfarsit si astfel si acela al corpului in contra microbilor, dupa un timp se ispraveste. Daca invinge corpul, omul bolnav se insanatoseste, se intelege, numai cu incetul, deoarece organele corpului se refac numai pe indelete dupa suferintele indurate”.