Smiley nu dă înapoi atunci când vine vorba să facă un gest nobil pentru cei din comunitatea lui ori, pur și simplu, când simte, civic, să intervină. Recent, el a primit o scrisoare de la o mămică îngrijorată, în care îi spunea că fiul ei era batjocorit de către colegii lui, iar artistul n-a rămas fără reacție.
Smiley (35) a mers la respectiva școală din București și a făcut un gest care a schimbat percepția tuturor vizavi de copilul hărțuit. „Am primit o scrisoare care m-a emoţionat. Ştiam de bullying, de cât de prezent este în şcoli, de cyber bullying, cel care continuă în online, dar nu am realizat cât de acut este în realitate. Am început să mă intersez, aşa am ajuns şi la «Salvaţi copiii» şi am fost şocat să aflu că România este pe locul trei în Europa la cazurile de bullying. Aşa că m-am hotărât să apar la şcoală la Emi şi să fac un material dedicat pe vlog despre asta“, a spus Smiley.
Artistul i-a cântat ”La mulți ani” băiețelului marginalizat și a ținut un discurs în fața tuturor despre bullying. „Când am intrat în clasă, toţi păreau bulversaţi. Emi, care stătea în prima bancă, nu ştia cum să reacţioneze, s-a emoţionat foarte tare când m-a văzut. M-a impresionat cu totul, aflasem destule lucruri despre el şi despre cât de greu îi e să fie singur şi umilit de colegi“, a povestit cântăreţul.
Mesajul lui Smiley către școlari
„Toate vorbele urâte pe care vi le spuneţi între voi vă vor costa pe toţi mai târziu. Iar sfatul meu este să fiţi oamenii pe care vă doriţi să-i întâlniţi. Oameni care să vă spună: Salut, ce mai faci? Eşti bine? Deci, aveţi grijă ce fel de vorbe spuneţi şi ce fel de fapte faceţi, pentru că toate vi se vor întoarce înapoi în viaţa asta. Cu siguranţă. Aveţi grijă unii de alţii!“, le-a spus Smiley colegilor lui Emi, cu un discurs în care copiii ascultau cu ochii mari.