Stăteam pe scaun și am început să mă ridic, în momentul în care a intrat mireasa pe ușa bisericii, dar m-am oprit atunci când preotul a întrebat cine o predă pe mireasă către mire. Tatăl ei a răspuns și atunci ea a putut să se alăture mirelui.
Dar pentru restul ceremoniei nu am mai putut să cuvintele rostite de preot. Această poveste a avut loc cu doar câteva luni înainte de nunta mea.
În tot acest timp eu mi-am dat seama că nu există cineva care să mă poată conduce spre altar, așa că am început să analizez tot felul de variante de prieteni sau chiar nepoți foarte mici.
Totuși, într-un final, mi-am dat seama că de fapt pot să mer spre altar și singură pentru că nu am nevoie neapărată de cineva.
Eu nu am avut niciodată vreo relație foarte apropiată cu părinții mei, așa că să îl rog pe tata să mă însoțească, nu doar că mi se părea nepotrivit, ci chiar deranjant.
În general copilăria mea nu a fost în vreun fel plină de dragoste părintească sau de amintiri frumoase, mai ales că începând cu vârsta de 19 ani sunt singura care mă susține.
Până să îmi vină această idee despre mersul spre altar, oricum deja știam exact că vreau ca nunta mea să reflecte exact sentimentele care există între mine și logodnicul meu și nu tradiții deja învechite.
Așa că asta s-a și înâmplat: la ușa bisericii am așteptat cu un prieten, dar către mire am mers singură.
Ideea de a merge singură pe culoarul spre altar este cu atât mai bună cu cât foarte multe femei ajunse la maturitate ori nu mai au deloc părinți, ori nu au relația potrivită pentru acest pas cu ei.
Despre cât de important este un tata în viața copiilor lui s-au făcut mai multe studii. Între un tata absent complet și unul care apare doar în anumite momente cheie există totuși o diferență.
Când eram mai mica îl auzeam cum spune că pleacă la magazin și venea doar peste câteva ore cu ceva infim, cum e o cutie de lapte, iar dacă era întrebat unde a fost, sau ce s-a întâmplat, putea să devină foarte dur.
Îmi mai amintesc cum în timpul unui moment foarte rar în care eram cu toții la o cină de familie am spus ceva nepotrivt iar el s-a supărat și m-a dat pe ușă afară.
Imaginea respective îmi mai dă inclusiv astăzi fiori. După ce am plecat sora mea de acasă, am urmat-o și eu și am început să lucrăm ambele, orice, doar ca să ne putem întreține.
Iar odată cu trecerea timpului, relația cu părinții noștri s-a răcit pur și simplu. Mai ales că noi am reușit până la urmă să ne descurcăm singure.
Să mă mărit cu logodnicul meu a fost o decizie care mi-a aparținut sută la sută.
Chiar dacă mi-era foarte frică de urmările care puteau avea loc, totuși i-am invitat pe părinții mei la nuntă și am fost plăcut surprinsă să îi văd cum dansează și cum râd sincer.