E unul dintre cele mai cunoscute supermodele din lume, care, culmea!, încă e o prezență activă pe catwalk. La cei 49 de ani, Naomi Campbell este o ”zeiță” a podiumului, iar asta se datorează și faptului că are gene foarte bune. În acest sens, faceți cunoștință cu mama ei, Valerie Morris.
Deși Naomi Campbell este unul dintre cele mai răsunătoare nume din industria fashion, puțini știu că supermodelul are o mamă care arată la fel de bine precum ea. Deși are deja 67 de ani, Valerie e superbă și se bucură, încă, de un fizic de invidiat. O ajută, desigur, și faptul că la bază este dansatoare.
De curând, Valerie a pozat într-un costum de baie întreg, dovedind că are forme voluptuoase, că încă e fit și că ar putea oricând concura cu modele mult mai tinere. ”Atitudinea mea când pozez în costum de baie la 67 de ani este „de ce nu”. A avansa în vârstă nu înseamnă că trebuie să te acoperi când ești în vacanță, la plajă”, a declarat Valerie.
Și trebuie să-i dăm dreptate, căci la cei 67 de ani arată într-un mare fel!