Radio Simplu

Orban a decis! Ce se întâmplă cu creșterea vârstei de pensionare

Vești noi pentru pensionari. S-a decis ce se va întâmpla cu creșterea vârstei de pensionare. Premierul Orban reacționează după declarațiile vicepremierul Turcan, privind o posibilă creştere a vârstei de pensionare opţionale la 70 de ani. Toți pensionarii vor fi afectați.

Premierul nu a luat încă o decizie, însă a precizat că ar putea fi vorba despre o măsură care să le permită celor care doresc să muncească peste vârsta de pensionare să nu mai depindă de diverse aprobări, potrivit stiripesurse.ro.

„Sigur că este o temă care se discută, posibilitatea ca după vârsta de pensionare, în anumite domenii de activitate, oamenii are doresc să lucreze în continuare să poată să lucreze fără să le mai fie condiţionată posibilitatea de a lucra de nişte decizii administrative care să fie luate fie de un director de şcoală sau un conducător de isntituţie publică. Deocamdată e o discuţie, nu e o decizie”.

Ludovic Orban consideră că înainte de a lua o decizie privind sistemul de pensionare, este nevoie de anumite studii și analize pe termen lung și mediu.

„V-am spus că în privinţa sistemului de pensionare trebuie făcute nişte analize foarte serioase, trebuie făcute studii de impact, trebuie făcute prognoze pe termen mediu şi lung, trebuie analizate în substanţă toată reglementările care vizează pensiile, în toate domeniile de activitate, trebuie făcut un studiu comparativ cu sisteme de pensii din alte ţări şi abia după aia să facem o modificare mai amplă, care să vină să dea nişte soluţii şi care să permită sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii publice din România”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri seara, într-o declaraţie de presă de la Bruxelles.

Reacția sa survine după ce, miercuri, vicepremierul Raluca Turcan a anunțat într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că Guvernul nu exclude să introducă posibilitatea creșterii opționale a vârstei de pensionare la 70 de ani.

Loading...