Radio Simplu

Nouă femei au avut o misiune secretă timp de peste 30 de ani. Faptele lor bune au ajutat întreaga comunitate

Un grup de nouă femei s-a implicat vreme de peste 30 de ani într-o misiune secretă, iar în tot acest timp familiile lor n-au știut nimic. Gândul cu care început a fost să răspândească fericirea și bucuria prin acte caritabile pentru cei săraci și aflați în nevoie. Acestea, foarte bune prietene din copilărie, au depus eforturi considerabile pentru a aduce fericirea celor necăjiți.

Cele nouă femei din Tennessee – SUA au ținut totul secret față de soții lor timp de peste 30 de ani. Pentru ca lucrurile să se desfășoare așa cum trebuie, ele își începeau ziua la ora 4 dimineața, pentru a se asigura că familiile lor nu își vor da seama cu ce se ocupă ele de fapt. Însă peste ani și ani, când totul a ieșit la iveală, și-au uimit familiile și partenerii de viață cu ceea ce au făcut pe ascuns. Acest grup de nouă femei a avut, probabil, cea mai nobilă misiune din lume: să răspândească fericirea și bucuria prin acte de bunătate față de cei săraci și în nevoie. Cele nouă femei au devenit celebre și sunt cunoscute drept „Cele nouă mătuși”. Cu toate acestea, ele se consideră mai degrabă surori.

Toate au fost prietene din copilărie și majoritatea au fost inspirate de un cuplu cunoscut pentru faptul că făcea mereu bine în comunitatea unde locuiau. Așa se face că, într-o zi, în timp ce femeile jucau cărți, și-au amintit că persoana care le crescuse obișnuia să facă prăjituri și să le trimită familiilor care aveau pe cineva care se stinsese din viață recent. Oricând auzea că cineva a decedat, ea se apuca imediat să facă prăjituri pentru cei în viață, pentru a-i consola.

Banii cu care au început au fost cei pe care „surorile” îi puteau economisi spălând singure hainele familiei. După cum se știe, în America există tradiția ca hainele să fie spălate la spălătorie. În acest fel, ele reușeau la început să pună deoparte 400 de dolari pe lună fără ca soții lor să afle ceva. Iar cu banii astfel strânși ele făceau acte de caritate. Plăteau în secret facturile văduvelor, cumpărau haine și mâncare pentru copiii care aveau un singur părinte și făceau prăjituri pe care le trimiteau celor care avuseseră un deces în familie cu un bilet pe care scria: „Cineva te iubește!”

Una dintre „cele nouă mătuși” povestește cum își desfășurau activitatea: „Mergeam cu mașina prin cartierele mărginașe, căutam case unde nu era lumină, ceea ce însemna că li se tăiase curentul, apa, utilitățile. Apoi ne întorceam în aceeași noapte și le lăsam câte un mic pachet.”

Acum, că secretul a ieșit la iveală, soții, despre care credeau că le vor spune să înceteze, au fost uimiți, iar unii chiar la însoțesc în plimbările lor de găsire a celor nevoiași. Acum cele nouă mătuși au o afacere cu prăjituri prin care strâng fonduri pentru a-i ajuta pe săraci.

Nu toată lumea e atât de norocoasă ca noi, noi ne-am găsit părinți adoptivi care au avut grijă de noi. Așa că acesta este modul nostru de a da ceva înapoi din ce ni s-a dat. Vrem ca oamenii să știe că cuiva îi pasă suficient de ei pentru a face ceva. Vrem să ne asigurăm că fericirea se întâmplă”, spune Mary Ellen, una dintre femei.

Astfel, viețile celor nouă femei care au dus zeci de ani această misiune secretă au devenit un exemplu pentru întreaga comunitate.