Ne gasesti pe

Radio Simplu

Femeia salută un urs uriaş

Dacă oamenii pot fi politicoşi şi respectuoşi unii cu ceilalţi, de ce nu ar putea chiar şi un urs să adopte o astfel de atitudine civilizată?

Acest urs uriaş face dovada unei bune educaţii şi răspunde cu multă naturaleţe unui salut care vine din partea unei turiste ocazionale.

De bună seamă acesta este un urs politicos cum rar ne este dat să întâlnim.

În timp ce se aflau în vizită într-o rezervaţie naturală, doi tineri văd un urs dincolo de gardul protector aşezat în poziţia şezut şi care îi privea cu nonşalanţă.

În momentul în care tânăra din maşină îl salută cu mâna pe Moş Martin, răspunsul animalului o lasă fără cuvinte.

Impresionantul urs Grizzly a ridicat laba din faţă, salutându-i politicos pe cei doi într-un mod în care nimeni nu s-ar fi aşteptat.

Gestul lui este incredibil de parcă ar înţelege perfect semnificaţia unui salut prietenos. Nici mai mult nici mai puţin, ursul parcă se amuză teribil de situaţia de faţă, ca de altfel şi cei doi tineri.

Acest urs cu totul deosebit de semenii lui prin comportament trăieşte într-un parc pentru animale din Washington, SUA.

Reacţia lui cu totul neaşteptată ne dovedeşte faptul că acesta are deja „cei şapte ani de-acasă” şi că deşi nu poate depăşi graniţele habitatului său este un urs prietenos şi educat.

Vizionând acest clip de doar câteva secunde ne vom revizui radical părerea despre aceste animale impresionante care pot fi extrem de inteligente în interacţiunea cu omul.

Dacă eşti obișnuit să te plimbi prin pădure, sunt şanse mari să vezi un urs. Observarea unui urs în mediul lui natural, de la o distanţă sigură, poate fi chiar placută.

Experienţele pozitive în ceea ce priveşte întâlnirile cu urşii sunt mai dese decât cele neplăcute.

Totuşi, se mai intâmplă, deşi destul de rar, ca întâlnirea dintre om şi urs să fie vi0lentă. Pentru a evita asta:

Plimbaţi-vă în grup şi numai în timpul zilei;

Dacă ursul vă aude venind, de obicei, vă evită. Ursul se simte ameninţat dacă e luat prin surprindere.

De aceea, e bine să vorbiţi sau să cântaţi în timp ce mergeţi, mai ales prin tufişuri, unde vizibilitatea este scazută, pe lângă apele curgătoare sau când vă bate vântul din faţă.

Vocile voastre il vor ajuta pe urs să vă identifice ca fiind oameni;

Fiţi atenţi şi urmăriţi urmele de urşi. Pietrele întoarse sau rupte, buştenii sau rădacinile putrede pot fi semne că un urs a căutat râme, viermi sau insecte.

Urmele de gheare pe copaci, urmele de labe în noroi sau pe zăpadă, fructele de pădure pe pământ, urmele de săpături la rădăcini, fire de blană de urs pe scoarţa copacilor, toate sunt semne că un urs este în apropiere;

Păstraţi distanţă faţă de sursele abundente de hrană. Ursul ar putea fi prin apropiere;

Tineţi câinii în lesă şi sub control. Câinii pot fi de ajutor în detectarea urşilor, dar se pot bate cu ei şi îi pot aduce pe urşi până la voi.

Evitaţi folosirea de cosmetice mirositoare sau de fixativ de păr. Este indicat să aveţi asupra voastră un spray cu piper.