Radio Simplu

Fata lui Teo Trandafir e o adolescentă în toată regulă. Maia, cu buricul la vedere și botul țuguiat pe rețelele de socializare

GALERIE FOTO (2)

Parcă mai ieri, Maia era doar un bebeluș. Ei bine, timpul trece aproape pe nesimțite, iar oamenii se schimbă pe zi ce trece. E și cazul fiicei adoptive a prezentatoarei Teo Trandafir, care s-a transformat într-o domnișoară în toată regula. Maia are acum 15 ani și se pregătește pentru o nouă etapă a vieții. 

Maia este motivul fericirii al lui Teo Trandafir. Micuța a venit pe lume acum 15 ani și a ajuns în familia și casa vedetei de televiziune la doar câteva luni de viață. De atunci și până în prezent, cele două au fost de nedespărțit. Lucrurile se pregătesc, însă, să se schimbe, căci Maia s-a transformat într-o adevărată domnișoară. Iar acum îi place să petreacă timpul în parc, cu prietenele sale.

Maia, cu buricul la vedere într-o ședință foto ad-hoc

Zilele trecute, de exemplu, adolescenta de 15  ani a făcut o ședință foto ad-hoc, alături de prietena sa, chiar în parc. Cu buricul la vedere și botul țuguiat, Maia este o adolescentă ca toate celelalte, care adoră să fie cochetă. Nu știm cum face Teo Trandafir față acestei schimbări, dar noi putem să precizăm că Maia este foarte cool și simpatică totodată. Nu vi se pare?