Multora dintre noi le este frică de dentist. Această teamă apare chiar din primii ani ai vieţii şi este împrumutată de la cei din jur în mod nejustificat chiar înainte ca să ajungem efectiv pentru prima dată în cabinetul stomatologic a ne convinge despre ce este vorba.
Altora, oameni maturi, le este, pur şi simplu, teamă de durere şi consideră că aproape orice intervenţie stomatologică se transformă într-un chin.
Tehnologia a avansat însă, iar vizita la stomatolog poate fi în prezent o experienţă plăcută şi relaxantă.
Dr. Oana Florea, medic stomatolog cu competenţă în implantologie orală, ne oferă câteva trucuri care ne vor ajuta să ne învingem teama de a merge la dentist, înainte de a ajunge în cabinet ori în timpul intervenţiei.
„În jur de 12% din pacienţii adulţi suferă de fobie dentară, o formă extremă a fricii de dentist. În această situaţie, aş recomanda efectuarea manoperelor chirurgicale sub anestezie generală.
Restul pacienţilor, care manifestă o temere normală – frica de dentist – o pot depăşi respectând câteva din sfaturile următoare:
1. Apelează la un medic dentist cu experienţă şi bine specializat, în care să ai încredere. Vei fi mai relaxat ştiindu-te pe mâini bune.
2. Soluţionează problemele dentare existente cât mai aproape de apariţia lor pentru a evita complicaţiile de mai târziu.
3. Mergi la control periodic măcar o dată la şase luni pentru a descoperi cariile incipiente şi pentru a îndepărta tartrul. Cariile superficiale se tratează fără anestezie, fără durere.
4. Dacă sunt necesare tratamente de mare amploare, discută cu medicul despre ce înseamnă mai exact planul de tratament ca să înţelegi exact ce urmează să se întâmple. Odată ce primeşti informaţia completă, te familiarizezi cu totul, iar teama dispare.
5. Programează primele şedinţe de tratament astfel încât să fie de scurtă durată. În acest mod te acomodezi cu medicul şi cu personalul medical.
6. Programează-te în prima parte a zilei, când eşti mai odihnit.
7. Alege să faci anestezie locală şi preanestezie pentru a fi complet relaxat.
8. Ascultă muzica preferată în căştile personale pe durata intervenţiei.
9. Apelează la tehnici de relaxare, la exerciţii de respiratie controlată. Te vor ajuta să învingi stresul şi anxietatea.
10. În situaţii extreme, poţi apela la premedicaţie anxiolitică, inhalosedare sauchiar la anestezie generală, dacă intervenţia este foarte complicată şi îndelungată. Sunt sigură însă că nu este necesar să se ajungă atât de departe”, menţionează Dr. Oana Florea.