Bianca Drăgușanu și soțul său divorțează! La doar trei luni după ce și-au unit destinele, cei doi au hotărât să pună capăt căsniciei.
Bianca Drăgușanu a depus, miercuri, actele de divorț la notar. Blondina a fost cea care a pus punct căsniciei după nenumăratele neînțelegeri dintre ei. Este cunoscut faptul că, de-a lungul timpului, Bianca Drăgușanu și partenerul său au trecut prin momente dificile, însă în ultima vreme lucrurile păreau că sunt din ce în mai bine între ei.
Cu toate acestea, surse din anturajul celor doi au declarat pentru CANCAN.RO că situația nu era nici pe departe așa cum toată lumea credea, iar Bianca Drăgușanu s-ar fi săturat să fie agresată de omul de afaceri. Iar la aceste lucruri s-ar fi adăugat infidelitățile de care fosta prezentatoare ar fi aflat pe parcursul timpului.
”Sunt foarte fericită”
Bianca Drăgușanu declara imediat după cununia civilă că în ultimul an s-a simțit foarte fericită, iar decizia de a se cununa a fost luată atât de ea, cât și de partenerul său. Amândoi au simțit aceste lucru, iar secretul a fost păstrat cu strășnicie. Nici chiar părinții celor doi nu au știut că urmează să aibă loc fericitul eveniment.
„Eu în ultimul an, așa m-am simțit, sunt foarte fericită că am făcut acest lucru și amândoi simțim… nu am cuvinte să exprim. Nici măcar părinții noștri nu au știut, ne-am dorit să fie un eveniment foarte restrâns și amândoi ne-am dorit să nu se afle public, dar asta este. O să afle mama acum și de la voi și părinții lui. Prietenii noștri care ne-au ajutat să îndeplinim toate… A fost discutată de mai multă vreme (n.red. – cununia civilă). Suntem căsătoriți. Eu mă îmbrac în fiecare zi în rochie de mireasă. Acum mergem să luăm masa la restaurant și apoi mergem la sală”, a spus Bianca Drăgușanu, la scurt timp după ce a ieșit de la Starea Civilă, pentru Antena Stars.
Bianca Drăgușanu s-a filmat după ce ar fi fost agresată de soțul ei
Episodul violent petrecut în urmă cu câteva săptămâni între Bianca Drăgușanu și soțul său a lăsat urme pe trupul vedetei. Vedeta s-a filmat cu o pereche de cercei cu cristale Swarovski care au cucerit-o și le-a dezvăluit internauților de unde îi pot achiziționa. Deși a fost atentă la fiecare detaliu care a apărut în cadru, fosta prezentatoare TV are o vânătaie pe umărul drept și alta sub ochiul stâng, în ciuda faptului că a încercat să ascundă aceste lucruri cu ajutorul fondului de ten. Cu puțin timp înainte de marele scandal, Bianca Drăgușanu transmitea indicii pe contul său de Instagram. Bianca filmase în restaurant și a adăugat un GIF prin care spunea că are nevoie de spațiu.