M-am măritat cu Adrian pentru că îl iubesc nebunește și pentru că mi-a dovedit că și el mă iubește renunțând definitiv la alcool. Suntem suflete-pereche, asta e clar, și chiar dacă uneori eu mă mai tem că soțul meu va cădea iar în patima băuturii, știu că voi fi mereu alături de el!
Mai toate fetele de la mine din comună și-au găsit perechea la discotecă, doar unde altundeva?! Dar eu n-am avut norocul lor. E drept, tot la dans l-am cunoscut și eu pe Marian, cu care am f ost în vorbă, cum se zice, doi ani, până am terminat liceul (făceam naveta la liceu, fiindcă locuiam într-un sat aproape de oraș), dar el nu s-a ținut de cuvânt, așa cum mi-a promis, că vine să mă ia după ce se aranjează la oraș. Așa cum l-ați văzut voi, așa l-am mai văzut și eu! Am suferit o vreme, n-am ce zice, dar noroc că, atunci când ești tânăr, uiți totul mai ușor…
— Lasă, tată, e plin lacul de pește! mi-a zis tata. N-ai de ce plânge după un neserios! — Ducă-se pe pustii! mi-a zis și mama. Să n-aibă parte de bucurii, dacă te-a păcălit, nemernicul! „Să fie sănătos!”, mi-am spus și eu, resemnată. „Mi-oi găsi eu vreun suflet lângă care să mă cuibăresc!”
știți însă cum este: noroc la bani, ghinion în dragoste. Ai mei erau destul de înstăriți, frații mei mai mari erau deja la casele lor, iar eu aveam deja o leafă buni-cică, fiindcă imediat ce am terminat liceul m-a angajat tanti Vera la „supermarketul” ei, o mândre-țe de magazin, în centrul comunei. știa ea că mi-a plăcut matematica, așa că m-a angajat direct vânzătoare. Făcusem deja 23 de de ani și începusem să mă cam iau de gânduri. Noroc însă că, în toamna aceea, la început de an școlar, a apărut în satul nostru un profesor nou de sport. Nimeni nu și-a putut explica de ce a venit el tocmai aici, dar asta n-a fost o problemă, pentru că puse-seră deja ochii pe el mai multe fete. Prima oară am avut ocazia să schimb câteva vorbe cu el când a venit să cum-pere câte ceva de-ale gurii de la magazin.
— Bună dimineața, frumoaso! Ia să vedem ce bunătăți poți să-mi oferi! M-am cam fâstâcit când m-a luat așa. Eu eram învățată cu băieții din sat, care nu știau să spună vorbe frumoase.
— Am tot felul de bunătăți, și toate sunt proaspete, poftiți și alegeți! A treia sau a patra oară când a venit, discuția noastră a fost mult mai directă. — Cum te cheamă, frumoaso? — Ileana. — Frumos nume, ți se potrivește. Dă-mi voie să mă prezint: Adrian Timofte, noul prof de sport. Am auzit că oamenii de-aici se minunează că am venit la voi. Am făcut sport de performanță, am umblat mult și acum vreau puțină liniște. Nu știu câți purici o să fac pe aici, dar un an, doi, cred că tot stau. M-am gândit că poate îmi găsesc și o mireasă… Fetele de la oraș sunt date dracului acum.
— Mă bucur să vă cunosc. — Eu zic să ne tutuim, nu crezi că așa ar trebui? — Cum doriți. Cu ce vă pot servi? — Voi cum vă petreceți pe-aici timpul liber? — Păi, sâmbăta avem discotecă. Vin câte unii și din satele vecine. Avem cea mai bună muzică… — Aș vrea să vin și eu! Ce zici, vii cu mine sâmbătă seară?
Mă uitam la el de parcă n-aș fi înțeles întrebarea. — Ce, te-am jignit cumva? — Ah, nu! Doar că nu mă așteptam la asemenea invitație. — De ce? Mă faci să mă simt bine, mă înveselești… Ce mai, te plac foarte mult! ție nu-ți place deloc de mine? — Ba da… am îngăimat. Dar abia ne-am cunoscut. Sigur, aș veni cu plăcere…
— Aveai alte planuri sau poate ai vreun drăguț? — Nu, n-am alte planuri. Vin, cum să nu vin? — Bine. Atunci, pe sâmbătă. Ne întâlnim acolo sau trec să te iau? — Cum doriți. — Păi n-a fost vorba că ne tutuim? — Ba da. Cum vrei. — Pa! mi-a mai spus și a ieșit.
Eu am rămas cu gura căscată. E drept că băieții cu care mai umblasem eu nu prea știau să se poarte, ne știam oricum de mici și altele erau relațiile dintre noi. Mă simțeam destul de ciudat și mă întrebam cum de m-a ales Adrian ăsta tocmai pe mine. și nici nu cumpărase până la urmă nimic, de data asta. Venise numai ca să mă vadă. Nu eram obișnuită cu genul ăsta de bărbați.
Când i-am povestit mamei, în seara aceea, despre ce mi se întâmplase, s-a bu-curat pentru mine, iar tata a spus repede: — Ai văzut, Ileano, că e plin lacul de pești? Se pare că ai prins unul tocmai bun!
Bine ar fi fost să fie așa! Sâmbătă seara, pe la șapte, eram în sfârșit gata. Nu pot să vă spun cât mi-a trebuit până m-am hotă-rât cu ce să mă îmbrac. Nimic nu-mi mai plăcea. Toate hainele cărora, până atunci, nu le găseam niciun cusur acum mi se păreau învechite. Mi-am pus până la urmă niște pantaloni subțiri, din pânză, și un tricou. La discotecă era cald, iar dacă mai și dansai, curgeau apele pe tine.
Pe la șapte și un minut, a venit Adrian. — Bună seara! i-am auzit vocea, în hol. Am venit să vă iau fata la discotecă, sper că nu vă supărați! — Vai de mine! a răspuns tata. șezi oleacă. Bei ceva? — Nu prea obișnuiesc. Am făcut sport, iar noi, sportivii, nu avem voie să bem. Băutura ne strică forma fizică. Mulțu-mesc, oricum. — Ileano, vino, tată, ți-a venit prietenul! — Bună seara! am spus, timidă. — Arăți minunat! mi-a răspuns el. Ai un aer foarte proaspăt. Ce zici, mergem? — Da, sigur…
Pe drum, a vorbit numai el. Vrute și nevrute. Mi-a povestit pe unde a umblat, ce oameni a cunoscut. N-a pomenit nimic de vreo femeie din viața lui. Am prins curaj și l-am întrebat: — Cum de nu ești însurat? — Am fost. Tot cu o sportivă. Nu ne-am potrivit și ne-am despărțit. Eram plecați care încotro, ne întâlneam o dată sau de două ori pe an. Asta nu e viață. Ne-am despărțit prieteni. Suntem încă tineri și avem timp să ne găsim pe altci-neva. Dar tu cum de nu te-ai măritat până acum? Așa frumoasă cum ești?
— Era cât pe ce… Dar el a plecat la oraș și nu s-a mai întors… — Fără să-ți spună nimic? — Mi-a spus că vine să mă ia când se va așeza cât de cât, dar n-am mai auzit de el de atunci. și au trecut vreo cinci ani… și-o fi găsit acolo pe altcineva. — Ce măgar!
Am dansat toată seara, sub privirile invidioase ale multor fete din sat. Câte nu puseseră ochii pe Adrian! Era un foarte bun dansator și nu obosea niciodată. De băut, n-a băut nici măcar o bere, doar răcoritoare Pe urmă, m-a condus până la poarta casei, iar la despărțire, m-a sărutat încet pe obraz.
— Noapte bună! Sper să mai vii cu mine. Ai vrea? — Cu plăcere! Noapte bună…
Am rămas și am privit o vreme în urma lui. Era cu destui ani mai mare ca mine. Dar ce conta, la cât era de frumușel?! Mă temeam să nu-mi pierd iar liniștea. știa să sucească mințile unei fete neumblate, ca mine. și tot nu înțelegeam ce caută un om ca el la noi în sat. împărțea acum aceeași casă cu profesorul de muzică, Dragoș Istrate. Curând au devenit buni prieteni. Mergeau la pescuit împreună, își găteau singuri, iar seara jucau șah sau table, de multe ori îi prindea ziua. Hohotele lor de râs se auzeau până departe.
De atunci, am fost împreună la discotecă în fiecare sâmbătă. și de fiecare dată, mă simțeam tot mai în largul meu. Venea și Dragoș cu noi. Le dansa mai pe toate fetele, chiar și pe unele dintre elevele lui mai mari. într-o seară însă, s-a întâmplat ceva foarte neplăcut. Unul dintre foștii mei colegi de gimnaziu i-a provocat pe cei doi la un fel de concurs: cine bea mai repede cinci beri. N-am înțeles de ce a intrat în joc și Adrian, care oricum nu bea. A dat repede peste cap cele cinci beri, a fost primul, dar după aceea a devenit foarte violent. S-a luat la bătaie cu Ion, cel mai voinic băiat din comună. L-a umplut de sânge. Abia i-au despărțit Dragoș și încă patru băieți. Dar eu nu puteam să-mi revin: Adrian înjura și vorbea atât de urât, de nu-l mai recunoșteam. Dragoș l-a luat pe sus și l-a dus acasă.
Vreo două săptămâni, nu mi-a mai dat niciun semn de viață. Toată lumea din sat vorbea de isprava lui. Am crezut, la un moment dat, că a plecat, dar nu îndrăzneam să-l întreb nimic pe Dragoș. într-o zi, pe la prânz, Adrian a intrat pe ușa magazinului. Aproape că-mi era teamă de el.
— Am venit să-mi cer scuze și să-ți spun adevărul despre mine, Ileana. Crezi că poți să-mi acorzi câteva minute?
— Bine, i-am răspuns, șovăind. Dar stăm aici, în fața magazinului…
El a zâmbit trist, cum că înțelegea tea-ma mea, dar n-a comentat nimic. Am ieșit în curte și ne-am așezat pe niște lăzi. Acolo a început să-și depene povestea.
— Am fost sportiv, e adevărat, dar ți-am ascuns de ce am renunțat la sportul de performanță. Antrenorul m-a dat afară din lot pentru că am devenit alcoo-lic. Nu mai eram bun de nimic și, pe lângă asta, făceam niște scandaluri monstru-oase. De divorțat, a divorțat nevasta de mine, din aceeași cauză. Când eram beat, mă repezeam să o bat. De cele mai multe ori, mă bătea ea pe mine, fiindcă era foarte puternică. Dar asta nu era viață! Am ajuns foarte rău. Nimeni nu mai voia să știe de mine. Am fost la dezalcoolizare, tot antrenorul m-a trimis, i s-a făcut milă. A ținut întotdeauna la mine. Lui îi datorez totul. După ce am ieșit de acolo, m-a sfătuit să plec o vreme din oraș, să-mi găsesc un post tihnit undeva, la țară. De asta am venit aici, în satul lui natal. Ei bine, ăsta e adevărul despre mine. îmi pare rău că te-am mințit, Ileana…
Nu am putut scoate o vorbă. Ce aș fi putut să-i spun? în definitiv, nu era obligat să-mi dea mie explicații. Eram doar niște cunoscuți care mergeau împreună la discotecă. Nimic mai mult. Aș fi vrut să-l consolez într-un fel, să-l asigur că nu s-a întâmplat nimic, dar parcă-mi pierdusem graiul.
— Te înțeleg dacă nu vrei să mă mai vezi. N-ai fi nici prima, nici ultima per-soană care nu vrea să mai știe de mine. Nici părinții mei nu m-au iertat pentru că le-am făcut numele de rușine. Mi-au interzis să le mai trec pragul. îmi pare încă o dată rău. La revedere…
A dat să plece. Am strigat în urma lui: — Adrian, stai! — Vrei să-mi spui ceva? — Da… Nu erai obligat să-mi zici nimic. Abia ne cunoaștem. îmi pare rău de ce ți s-a întâmplat. Cred însă că, dacă vrei, ai să poți să te îndrepți. Trebuie să ai multă voință. Nu m-am supărat pe tine.
— Ești sigură? Dragoș s-a jurat că mă ajută și nu se lasă până nu mă aduce pe drumul bun. Mi-e foarte greu. Am băut ani de zile. Uneori, simt că mă arde gâtul dacă nu beau ceva. Mă apucă un tremurat îngrozitor. Nu-mi pot controla nici mâinile. N-am crezut că va fi atât de greu. E drept că, de când te cunosc pe tine, mi-e mai ușor să nu mă gândesc la băutură. Dar atunci, l-am auzit pe unul că mă bârfea. M-a făcut pămpălău, că nu pun gura nici măcar pe bere. Mi-a fost teamă că ai auzit ce mi-a spus și… am făcut-o lată! M-am comportat ca un puști idiot! Oricum, nu-ți pot cere să mă suporți, indiferent de motivul pentru care am greșit. N-ai nicio obligație față de mine. La urma urmei, suntem niște simple cunoștințe.
— și eu te plac, dar mi-a fost teamă să dau frâu liber sentimentelor. După ce Marian a plecat și n-am mai știut nimic de el, n-am mai îndrăznit să sper că voi găsi pe altcineva. Dar te-am găsit pe tine și simt că mi-ai vorbit din suflet. Sunt gata să te ajut! Doar dacă vrei să te îndrepți…
— Ileana, e prima oară când simt că iubesc cu adevărat! Iar pentru dragostea asta sunt în stare să fac orice! Dar, înainte să mă însor cu tine, vreau să te conving că poți avea încredere în mine.
A urmat o perioadă grea. Adrian se trezea în fiecare dimineață la cinci și dădea un ocol satului. Apoi mergea la ore. Iar seara făcea iarăși sport, „ca să-și curețe corpul de otravă”, îmi explica el. A trecut așa aproape un an, în care Adrian mi-a demonstrat că s-a făcut bine de tot. Primăvara trecută, până în vacanța elevilor, a venit la tata, să mă ceară de soție.
— Măi băiete, îmi ești drag, dar îți zic ceva: dacă ridici vreodată mâna asupra fetei mele, dacă-i faci cel mai mic rău, o să ai de-a face cu mine, m-ai înțeles? — Așa ceva nu se va întâmpla nicio-dată, vă garantez! — Ileano, tu îl vrei de bărbat? — Da, tată… — Atunci… Când vreți să facem nunta?
— Cât mai repede, am spus în cor. Ne-am căsătorit vara trecută, iar Adi a fost de acord să stăm împreună cu ai mei. — Vreau să fiu eu sigur! a spus tata. — Așa să fie! i-a răspuns el.
De atunci, am învățat multe de la Adi: tandrețea, căldura și recunoștința unui om bucuros că a întâlnit o femeie care-l iubește și care i-a mai dat o șansă. Dar vă mărturisesc că, uneori, tot mă ia teama că, Doamne ferește!, într-o zi ar putea să scape iar hățurile din mână. și tot din teama de băutură am decis împreună să mai așteptăm o vreme până să avem copii.
— Nu m-aș ierta niciodată dacă ei ar avea de suferit pentru prostiile mele din tinerețe!
