Doar dacă am avea cu toții atitudinea, tenacitatea și perseverența acestor fete! La un concurs național de majorete, echipa de majorete din New York, numite Cheer Extreme Cougars, erau în mijlocul dansului și pline de încredere. Totul mergea minunat, dansau, săreau, făceau prizele și mișcările periculoase cu multă precizie.
Și apoi, s-a întâmplat ce era mai rău. Muzica s-a oprit. Chiar dacă trecuse o jumătate din dans, mai avea două minute din prestație. Ce să facă? Să se oprească? Să aștepte pe cineva care să vină să le repare sistemul?
Orice le-ar fi trecut prin minte în acel moment, au fost trezite instantaneu de un sunet din public care le-a făcut să iasă din starea de panică: “1, 3, 5, 7 … 1, 3, 5, 7 … 1, 3, 5, 7! … 1, 3, 5, 7!!!” Fără nicio ezitare, echipa a preluat codul de majorete și a mers mai departe, făcând față provocării și menținându-și ritmul doar ascultând îndrumarea unei arene întregi.
Unul dintre spectatori a scris despre această întâmplare:
Au făcut piramida fără să le scape o mișcare. Pe măsură ce dansau pe muzica lor, fetele de sus își imaginau muzica, mimând versurile cu ochii larg deschiși. Și-au ținut capul sus, în timp ce grupul care menținea baza piramidei au lucrat în echipă până în ultimul moment.
Spectacolul nu s-a terminat aici. După ce tocmai au prezentat o prestație cu adevărat impresionantă, ultima formație de dans a explodat de energie. Mulțimea a aplaudat la fiecare numărătoare, susținând atletele până la final.
Care a fost cea mai bună parte a acestei situații? Majoretele au câștigat!
Rădăcinele majoretelor sunt legate strâns de fotbalul american. Primul meci între universități a avut loc în 1869, între Princeton și Rutgers în New Jersey și, din 1880, Princeton a format un club de susținători formai exclusiv din bărbați.
Un absolvent al facultății Princeton, Thomas Peebles, a dus ideea de susținători la Universitatea din Minnesota, unde fotbalul și cântecele de încurajare deveniseră foarte populare. În 1898, Universitatea din Minnesota nu avea un sezon de fotbal foarte bun, dar un student la medicină numit Johnny Campbell a strând un grup de oameni care să energizeze mulțimea și echipa.
Johnny s-a folosit de un megafon și a spus cuvinte de încurajare.
Ideea de susținători a crescut de aici. De-abia în 1923 au avut voie și femeile să încurajeze pentru prima dată, tot la Universitatea din Minnesota. În timpul acestei decade, majoretele au adăugat în mișcări prize și elemente de acrobație, iar la Universitatea din Oregon s-au folosit plancarde pentru prima dată.
În 1948, la primul curs de vară de majorete, Lawrence “Herkie” Herkimer a vrut să îți arate săritura semnătură “Herkie”, pampoanele care se folosesc și în ziua de azi, dar și mișcările cu bățul. În 1961, a creat Asocia Națională de Majorete din America.
Până în 1960, majoretele se regăseau în fiecare liceu din America, iar, din anii 1970, mișcările și prizele acestora au fost mai grele, mai periculoase, ajutând majoretele să demonstreze că pot face asta ca un sport profesionist.
Din anii 80, au crescut și tehnicile de învățare ale sportului și metodele prin care profesorii puneau siguranța majoretelor pe primul lor au fost perfecționate.
