Radio Simplu

Despre Crăciun, poligamie și bunătatea africană la 8.000 de kilometri de țară cu Carol Șanta, primul antrenor român de atletism „naturalizat” în Kenya

GALERIE FOTO (6)

Carol Șanta este antrenorul român care face campioni din atleții kenyeni. „Libertatea” a fost în țara cu cei mai mulți campioni la atletism din lume ca să afle ce anume îl determină pe român să stea de opt ani acolo unde Ecuatorul îmbrățișează Pământul.

Șanta locuiește în Iten, un orășel cu 40 de mii de locuitori, din care câteva sute sunt campioni la alergare, o densitate nemaiîntâlnită pe Glob. Orașul se află la 2.400 de metri altitudine și are o climă perfectă pentru antrenament. În plus, medaliile atrag medalii și tinerele generații au multe modele către care să se uite. Aici, expresia „Aleargă de foame” este însă un clișeu și o ignoranță. Carol Șanta a ajuns în inima Africii printr-un contract al federației turce și a avut rezultate foarte bune cu atleții kenyeni naturalizați pentru Turcia. De un an lucrează pe cont propriu

Românul de 65 de ani a înțeles că performanța e mai greu de atins în lumea europeană plină de tentații, în timp ce Kenya cultivă mentalitatea de învingător și începe să-și selecteze tot mai bine sportivii Kenya are peste 80 de medalii olimpice, cele mai multe câștigate în ultimii 30 de ani. În România, din cele 35 de medalii olimpice la atletism, 27 sunt câștigate înainte de Revoluție. În Eldoret plouă și sunt cam 17 grade. Adică e cald. În jur, toți sunt înfofoliți, ca pentru gerul Crăciunului. E iarna kenyană.  Am aterizat dimineața devreme acolo cu un ATR. Pentru cineva cu teamă de zbor, norii Kenyei din micul anotimp ploios, devin monștri. Mă uit la ei de jos cu inima strânsă mereu.  Frumuseți înspăimântătoare. O însoțitoare de zbor zâmbitoare și extrem de frumoasă mă simte și când îmi dă o cană cu ceai cald are grijă să îmi pună o mână prietenoasă pe umăr.

În Kenya oamenii te salută cu bucurie și îți întind mâna. Primesc o strângere de mână deopotrivă copii și adulți, fără discriminare. „De unde vii?”, voiau să afle. Am primit de multe ori întrebarea: „Sunteți în Europa, nu?”. Da, nu suntem buricul pământului. În tot avionul suntem doar doi europeni. Un bărbat care stă cu câteva scaune în fața mea se luminează și îmi aruncă: „Ce mă bucur să văd un om de-al meu!” Sunt contrariată, îngaim un „hello” și mă duc la locul meu. Bărbatul îmi mai spune printre scaune că e suedez și mă întreabă de unde sunt.

Mă ascund în scaun. Nu credeam să dau atât de repede nas în nas cu europeanul care își poartă rasa ca pe o scobitoare de argint între dinți. Nu mă simt deloc „om de-al lui”.  Kenyenii s-au obișnuit deja cu asemenea atitudini pe care le și taxează uneori. Cu costuri mai mari pentru europeni la lucruri și servicii, de obicei. Un preț prea mic pentru tot răul pe care l-au îndurat, aș spune.

Românul frate cu kenyanul

În săptămâna mea kenyană aveam să fiu primită cu atâta curiozitate, bunătate și deschidere de zeci de oameni. Copiii mă înconjurau de pretutindeni, îmi cereau dulciuri și îmi povesteau de pasiunea lor pentru alergat. M-a întâmpinat cu zâmbet și o îmbrățișare și Carol Șanta la aeroport. L-am întâlnit prima oară pe antrenorul român la Maratonul București. Am vorbit incredibil de puțin. Părea că România îl strânge ca o haină prea mică. Atunci am dat vina pe emoții, fiindcă avea atleți în competiție.

„Coach Santa” îi spun toți. Sau simplu: „Santa”, ca Moș Crăciun. Sau „Ambulance man” fiindcă adună cu mașina lui albă atleții osteniți după antrenament. „My brother” sau „my father”, mi-l prezintă diverși oameni pe care îi întâlnim.  Și cum familia e atât de importantă la kenyeni, înțelegi repede cât de mult îl iubesc pe român. Și își pun și speranța în el. În continuare, mzungu (n.r.: om european, om alb) este cel care poartă în buzunar cheile unei vieți mai bune.

Loading...