Radio Simplu

BIANCA DRĂGUȘANU, „FAULTATĂ” DIN NOU DE SOȚUL EI. IMAGINI REALIZATE IERI, ÎN PARCAREA UNUI HOTEL DIN BUCUREȘTI

Bianca Drăgușanu și soțul său au depus actele de divorț, iar o eventuală împăcare între cei doi pare o ipoteză care nu se va transforma în realitate. Chiar dacă au participat, împreună, la un eveniment monden, Bianca și partenerul de viață au multe să își reproșeze, iar discuțiile ”aprinse” dintre ei continuă.

Ieri, Bianca și soțul său au fost surprinși, din nou, certându-se (vezi imaginile AICI), după ce diva a plecat de la atelierul său de croitorie și s-a îndreptat către un hotel de lux. A ieșit alături de partenerul de viață și, urcându-se în mașina sa, au pornit către nordul Capitalei. Cearta a început imediat după plecare, fiind vorba despre reproșuri în timpul cărora cei doi își arătau, unul altuia, telefoanele mobile. Au cinat la un restaurant din Herăstrău, numai că discuțiile în contradictoriu au continuat și acolo.

Acum câteva zile, soțul Biancăi Drăgușanu a încercat să explice situația delicată prin care trece cuplul: ”Am constatat că nu avem intenţii comune, am considerat amândoi că este mai ok. Am depus actele de divorţ, termenul este pe 3 decembrie, avem câteva zile de gândit, dar noi doi am considerat că cel mai este să o luăm pe drumuri separate că nu ajungem la un punct comun. Am ajuns la un nivel prea înalt al relaţiei şi decât să ajungem la alte finaluri sau să ne compromitem, că suntem oameni maturi, am considerat că este mai bine să evităm. Munca mea nu-mi permite să stau prea mult în ţară, ea îşi neglijează job-ul. Noi ne-am promis unul celuilalt ca la următoarea ceartă să se încheie. Am stat de vorbă, nu se poate conforma cu anumite chestii, ea amplifică greşelile mele şi a stabilit că nu merităm niciunul stres şi nervi”, a declarat el pentru spynews.ro.

Bianca Drăgușanu și soțul său au depus actele de divorț, iar o eventuală împăcare între cei doi pare o ipoteză care nu se va transforma în realitate. Chiar dacă au participat, împreună, la un eveniment monden, Bianca și partenerul de viață au multe să își reproșeze, iar discuțiile ”aprinse” dintre ei continuă.

Ieri, Bianca și soțul său au fost surprinși, din nou, certându-se (vezi imaginile AICI), după ce diva a plecat de la atelierul său de croitorie și s-a îndreptat către un hotel de lux. A ieșit alături de partenerul de viață și, urcându-se în mașina sa, au pornit către nordul Capitalei. Cearta a început imediat după plecare, fiind vorba despre reproșuri în timpul cărora cei doi își arătau, unul altuia, telefoanele mobile. Au cinat la un restaurant din Herăstrău, numai că discuțiile în contradictoriu au continuat și acolo.

Imaginile cu Bianca Drăgușanu au stârnit controverse
Căsnicia Biancăi Drăgușanu cu al doilea soț a ajuns într-un moment de cotitură… la mai bine de o săptămână de când fosta prezentatoare a depus actele de divorț și a fost zgâriată grav cu o furculiță, ea și partenerul său au fost protagoniștii unui nou scandal chiar în plină stradă. Momentele au fost filmate și, la un moment dat, diva îl întreabă pe un ton ridicat: “Te rog frumos! Vrei să apari la știri?”. La câteva ore după acest nou incident, cei doi au apărut la ceremonia de decernare a premiilor din cadrul Galei Performanței și Excelenței.