Numele în general este mai mult decât un apelativ sau un cod alfabetic personal (analogic cu codul numeric personal).
Teoretic, omul poate purta orice nume (dorit de el sau de părinţii lui), dar trebuie să fim conştienţi că acesta va fi purtat toată viaţa şi chiar dincolo de această viaţă şi va creşte sau va scădea în popularitate odată cu persoana care poartă acel nume.
De aceea numele nu trebuie pus la întâmplare sau schimonosit după bunul plac, pentru că el se identifică cu persoana care-l poartă.
Numele creştine (sau devenite creştine) au forme variate, iar diferenţa de scriere sau pronunţie nu trebuie să ne sperie, pentru că ea nu contează.
Cel mai frecvent nume de bărbat – Ioan, este cunoscut în lume sub zeci de transliterări şi pronunţii (Ion, Ivan, John, Jean, Jovan, Giovanni, Johann, Juan, Janos, Jan etc.), dar el rămâne totuşi acelaşi nume, fiecare folosind varianta locală.
Acest lucru este valabil cu multe alte nume şi doar un preot lipsit de cultură generală poate să spună că el botează cu numele „Gavriil”, dar nu şi cu cel de „Gabriel”, pe simplul motiv că nu l-a găsit în calendar exact aşa cum ştie el.
Ar fi cazul să înţelegem că o bună parte din diferenţele de transliterare şi pronunţie a numelor se datorează celor două moduri de a citi limba greacă: erasmic sau reuchlinian.
Grecescul Μιχαήλ poate fi citit şi Mihail, dar şi Michael – şi ambele sunt corecte (într-un anume fel). La fel e şi cu Γαβριήλ, care este Gavriil şi Gabriel în acelaşi timp.
O altă problemă o reprezintă schimbarea genului unor nume. În tradiţia monahală este extrem de cunoscută practica feminizării unor nume bărbăteşti, de aceea nimeni nu se scandalizează când aude aşa nume de călugăriţe precum Serafima, Siluana, Macaria ş.a.
Cunosc însă preoţi din Moldova care nu au vrut să boteze fete cu numele Daniela (prorocul Daniil/Daniel), Adriana (Sf. Adrian), Andreea (Sf. Ap. Andrei), Nicoleta (Sf. Nicolae) sau chiar Mihaela şi Gabriela (Arhanghelii Mihail şi Gavriil).
Nu găsesc altă explicaţie decât lipsa de cultură a celor care refuză să boteze cu nume feminizate, deşi practica este pe larg folosită în mediul monahal. Apropo, se cunosc şi cazuri de masculinizare a unor nume, precum Anastasie, Athanasie ş.a., care în forma de substantiv comun sunt la feminin.
Conform datinilor bisericesti, copiii nou-nascuti trebuie sa primeasca un nume de sfant din calendarul specific cultului ortodox.
In functie de ziua in care se naste copilul, este indicat ca acesta sa primeasca numele acelui sfant, eventual pe cel de dinainte sau de dupa ziua nasterii, in functie de preferintele parintilor, ale rudelor, ale nasilor (dar si la recomandarea preotului de parohie) care il va ocroti pe copil pentru tot restul vietii.
Exista si posibilitatea de a boteza copilul cu numele Sfantului al carui hram il are biserica de care apartine copilul sau alt nume inspirat de sfinti, mucenici, ierarhi, cuviosi din oricare zi a anului.
O ultima varianta consta in alegerea numelui dupa cel al parintilor copilului sau al nasilor (nu este obligatoriu ca sa coincida cu numele nasilor). Numele dobandit in urma sfintei taine a Botezului nu mai poate fi schimbat decat prin calugarie.
In ceea ce priveste uzanta din prezent, multi parinti opteaza pentru doua nume, cel de-al doilea fiind de sfant, desi unii preoti recomanda un singur nume, de preferabil de sfant (pornind de la credinta care spune ca omul are un singur suflet, fiind prin acesta legat de Dumnezeu).
In plus, se considera ca un copil nu este un obiect aflat la discretia tuturor, ci o persoana umana, care merita atentia cuvenita.
Din punctul de vedere al actelor, copilul primeste un nume chiar din ziua nasterii, fiind inscris la Oficiul Starii Civile de catre parinti. Acest nume (scris in Certificatul de Nastere) se repeta in rugaciunea de punere a numelui si in Certificatul de Botez.
