Radio Simplu

Superbul lac din Romania care se afla pe un munte de sare. Detine 3 recorduri mondiale si este perfect pentru tratament

Stiati ca in Romania exista un lac cu trei recorduri mondiale? Lacul Ursu nu doar e o atractie turistica cu locuri peisagistice uimitoare, ci si unul care ar inlocui o vizita la sanatoriu.

Proprietatile apei sunt unice din toata Europa, aici vizitatorii avand posibilitatea de a face proceduri de profilaxie pentru tratarea diverselor afectiuni cardiovasculare sau reumatice, totodata namolul specific al lacului este utilizat pentru diverse tratamente, scrie cunoastelumea.ro si preluat de bussinesmagazin.ro.

Cel mai mare lac helioterm din lume, il puteti gasi in statiunea Sovata din judetul Mures, si este inscris in lista monumentelor naturale din Romania.

Cele trei recorduri mondiale detinute de lac: este cel mai mare lac helioterm din lume, este singurul lac cu apa sarata inconjurat de o vegetatie bogata, lucru datorat solului vulcanic depus in timp, si este singurul lac natural din lume despre care se cunoaste, fara nici o indoiala, data exacta la care s-a format!

Este vorba de anul 1875, cand, la 27 mai, a avut loc o prabusire de teren, creandu-se astfel o formatiune geologica, de natura carsto-salina.

Lacul Ursu si-a primit numele dupa forma sa, asemanata cu o piele de urs. Se afla la o altitudine de 502 m, pe un munte de sare de 3 km adancime.

Lacul are o suprafata de 40.235 m, adancimea de 18,10 m, latimea de 170 m si o salinitate medie de 250g/l.

Fenomenul de heliotermie al lacului, a fost descoperit in jurul anului 1900, fiind determinat de “stratificatiile concentratiilor saline ale apei lacului si incalzirea inegala a acestor straturi de catre radiatia solara”

Avand o greutate specifica mai mica, apa dulce se intinde pe suprafata lacului, formand un strat de cativa centimetri grosime.

Primavara, straturile sarate inferioare (1,40 — 2,50 m) se incalzesc sub actiunea razelor solare, pana ating 40-50 grade Celsius (la sfarsitul lunii iunie).

Apa sarata, datorita greutatii sale specifice mai mari, nu se ridica la suprafata si isi pastreaza caldura inmagazinata pana la mijlocul sezonului de vara. In vara anului 1900, la o adancime de 1,32 m lacul avea temperatura de 71 grade Celsius.

In anii urmatori, datorita cresterii numarului de vizitatori, temperatura apei nu a mai atins aceasta valoare.

In conditii optime la data deschiderii lacului pentru public, temperatura maxima ajunge la 50-55 grade Celsius. In timpul verii, temperatura apei scade treptat.