Radio Simplu

A invins cancerul si a demonstrat juriului ce voce are

Ca tot este inceputul de an scolar aproape, si pentru ca adesea sunt teme care apar recurent in aceste momente am sa continui seria legata de educatia/ educabilitatea muzicala.

Astazi, in legatura cu talentul muzical, despre care am mai vorbit si spre finalul celuilalt articol …

Lucrurile stau un pic altfel decat le percepe toata lumea. Sunt, cum spuneam mai multi termeni care par sinonimi in mintea parintilor.

Multi dintre ei isi pun problema – inainte de a da copilul la scoala de muzica spre exemplu – daca micutul are (1) talent, (2) voce, (3) placere/dorinta de a canta, (4) auz muzical – si lista ar putea continua, dar acestea patru sunt cele mai des auzite de mine, si culmea! primeaza primele trei, foarte putini fiind ingrijorati de cel de-al patrulea.

Situatia este insa exact pe dos: in principiu pentru a face muzica la varste mici nu ai nevoie de voce cine stie cat, talent asijderea, dar in cele mai multe cazuri este nevoie de auz muzical.

De ce nu e nevoie de voce? Pai pentru simplul fapt ca la varste mici ambitusul [intinderea vocii] este foarte mic oricum. Melodiile sunt foarte simple. Vorbim aici despre ce este sau ar trebui sa fie normal, nu exceptional.

Adica, la 3-4 ani te astepti ca un copil sa iti poata recita copilareste poezii din raza „Catelusului cu parul cret”. Ca mai exista cate unul care recita integral, Luceafarul la 2 ani jumate’, cu intonatie si punctuatie perfecta… asta e deja de domeniul SF… nu ca nu s-ar intampla, dar n-are rost sa vorbim despre asta.

Revenind la paralela – la varste mici copilul ar trebui sa poata canta corect, cu voce de copil fara impostatii si vibratii sau mai stiu eu ce „calitati vocale extraordinare” cantecele simple de la Melc melc, pana la In padurea cu alune… sau ma rog, din astea!

Asa cum intonatia si punctuatia perfecta in Luceafarul la 2 ani jumate’ este nenatural si uneori (dar nu neaparat) poate chiar daunator, la fel si „calitatile vocale extraordinare” sunt absolut nenaturale sau hai sa le zicem extra-ordinare. [Stiu ca exista acum un „trend” care a evoluat din initial inofensivul „Tiptop Minitop” unde veneau la inceput copii normali, cantand cantece normale, pana cand au aparut si vre-o cativa extra-ordinari de la natura.

Din acel moment s-a lansat o intreaga industrie de creat „extra-ordinari” pe banda rulanta, de acum saracii parinti au ajuns sa fie convinsi – evident de aceasta industrie care are nevoie de clienti – ca daca puiul nu canta „New York, New York” nici mai mult nici mai putin cu inflexiunile vocii Lizei Minelli la 4 ani, sigur nu este apt pentru muzica].

Despre talent si cand si pentru ce este nevoie de acesta dar si despre placerea de a studia am vorbit deja in articolul mentionat anterior.

Cum ramane insa cu auzul, sau „urechea” muzicala….

Asa cum spuneam, auzul sau urechea muzicala este capacitatea de a diferentia si de a face mental un raport corect intre mai multe frecvente ale sunetului. Auzul muzical deci, este intr-un fel ca distingerea culorilor: sa iti dai seama care e rosu, care e albastru, si mai apoi cu diferentieri mai mici spre exemplu intre rosu si portocaliu, intre portocaliu si galben, sau intre roz si mov… etc.

Daca la culori exista extrem de putin daltonisti pe lumea asta, la muzica APARENT exista foarte multi afoni.

Problema nu este insa fiziologica [exista statistic tot atat de multi afoni fiziologic cat si daltonisti], ci pentru ca daca in cazul culorilor cand un copil se uita la iarba si zice ca e albastra sau mov, imediat i se spune ca este verde si nu e lasat sa i se intipareasca in minte alta legatura intre culoare si notiunea propriu zisa, la cantat …. in general la varstele mici parintii si educatoarele au mare grija ca macar cuvintele sa se inteleaga, dar nimeni nu isi pune vre-odata problema sa ii invete pe copii urmareasca linia melodica cat mai corect.

Asa ca… daca unui copil i se permite sa spuna zi de zi ca iarba e fie roz, fie mov, fie neagra si eventual e si laudat constant pt. asta – in mintea parintelui fiind important doar faptul ca a recunoscut iarba, ce conteaza ca nu a mentionat corect culoarea!…

nu e cazul sa ne alarmam ca nu stie ca iarba e verde si nu poate recunoaste culoarea verde, desi teoretic el este fascinat de culori [respectiv, revenind la paralela noastra – e un copil care reactioneaza la muzica, are tendinta de a fredona permanent, danseaza dupa orice melodie, etc].

Cat timp copilul este mic (pana la 9-10 ani), cu ceva exercitiu, acest auz se poate corecta. Cu cat e mai mic copilul, cu atat e mai usor sa-l inveti sa cante corect, sa distinga frecventele cu mai mare acuratete.