Se ține pe 29 august și este o sărbătoare foarte importantă pentru toți creștinii. Pe lângă încărcătura religioasă, are o mulţime de simboluri în folclorul tradițional.
Ioan Botezatorul este unul dintre cei mai importanti sfinti din calendarul crestin ortodox.
Denumit de catre mai marii Bisericii si „inger in trup” sau „inger omenesc”, acesta este pomenit in trei sarbatori diferite de-a lungul unui an bisericesc.
Este una dintre cele mai cinstite personalitati ale Vechiului Testament, datorita rolului sau de Botezator, de aici fiind preluat obiceiul crestinarii.
Cine a fost Ioan Botezătorul?
Boteza mulţimile cu apă, pentru spălarea păcatelor. Și le pregătea pentru întâlnirea cu Iisus. Curăţenia lui sufletească era atât de mare, că a fost considerat vrednic să asiste la descoperirea Sfintei Treimi.
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la Însuşi Iisus Hristos mărturia că era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie si cel dintâi între profeţi.
Cum se ține Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
La praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, se ţine post.
E bine să nu se mănânce roşii, pepene roşu, alte fructe, mâncăruri sau băuturi de culoare roşie, în memoria sângelui vărsat de Sfânt. Unii mănâncă numai struguri sau chiar ţin post negru.
Nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna, nu se folosesc farfurii sau alte blide.
Nu se mănâncă varză, căci se spune că lui Ioan Botezătorul i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi a înviat.
Trebuie evitate orice alimente de formă rotundă. În popor, sărbătoarea mai e cunoscută şi ca “Sfântul Ioan cap tăiat”, “Sântion de toamnă”, “Sfântul Ioan taie capul pe curechi”, “Crucea mică” ori “Brumariul”.