Radio Simplu

Cum să economisești energie electrică

Dacă ți-ai propus ca în următorul sezon de iarnă să fii mai atent la consumul de energie și să poți reduce facturile astfel încât să nu mai fii nevoit să plătești sume exorbitante, schimbarea este mai aproape decât crezi și poate începe chiar de astăzi. Iată câteva sfaturi folositoare care te vor ajuta să reduci puțin consumul.

Încălzește doar camere locuite

Majoritatea celor care folosesc centrale termice pentru a se încălzi în sezonul rece au în locuințe un sistem care asigură o încălzire uniformă pentru toată suprafața. Foarte mulți dintre aceștia au apartamente de 3 sau 4 camere sau chiar case cu etaje care necesită foarte multe resurse pentru a fi încălzite. Sfatul nostru este ca încălzirea pentru camerele care nu sunt locuite să fie oprită pentru a mai reduce astfel din costuri. Un exemplu de centrală termică eficientă este Ariston Clas One.

Persoanele care locuiesc singure în apartamente sau case foarte mari pot să salveze foarte mulți bani oprind căldura, închizând ușile și astfel izolând acele părți din locuință.

Nu mai folosi cuptorul aragazului

Cuptoarele pe gaz sunt deja de domeniul trecutului. Într-o lume în care totul poate funcționa folosind energie electrică, este foarte simplu acum să profiți de acest lucru pentru a găti sau a încălzi mâncarea folosind cuptorul electric. Din nefericire, aceste cuptoare electrice ridică foarte mult facturile la energie electrică, iar sfatul nostru este să încerci să te folosești de un cuptor cu microunde atunci când ai nevoie să încălzești un aliment.

Pune o izolație termică pe pereții locuinței

Izolația termică este un lucru pe care îl poți face pentru a câștiga pe două planuri. În primul rând, vei putea să păstrezi mult mai bine temperatura din interiorul locuinței, lucru care va păstra un echilibru termic mai îndelungat și va reduce semnificativ costurile de încălzire. Izolația are capacitatea de a conserva căldura pe timp rece, dar și de a păstra răcoarea atunci când este cald.

Dispozitive inteligente

Chiar dacă vorbim despre termostate inteligente care sunt capabile să administreze singure un regim de încălzire eficient sau de becuri inteligente care consumă mult mai puțin decât becurile clasice, putem spune că pentru orice consumator electric din locuința ta există o alternativă inteligentă care te poate scăpa imediat de costurile în plus.

Mașina de spălat nu consuma chiar atât de mult

Este adevărat că mașina de spălat este catalogată ca fiind unul dintre cei mai mari consumatori dintr-o locuință. Dacă ai și o familie numeroasă, programele de spălare vor fi atât de frecvente încât nu vei mai reuși să contorizezi cum trebuie consumul. Ceea ce poți face în schimb este să fii atent la ce programe de spălare folosești.

Apelează la programele de spălare de 60 de grade numai când este complet necesar. Dacă vei folosi mult mai des programele cu apă de 30 de grade, vei observa cum mașina de spălat consumă mai puțin.

Sunt o mulțime de lucruri pe care le poți face pentru a economisi energie. Trebuie doar să găsești acele lucruri care te ajută să devii mai eficient.