Ori de câte ori aud că cineva este interesat de subiectul ăsta, nu pot să nu mă gândesc la un lucru: în spatele acestei întrebări este o teamă de abandon și o lipsă de încredere în propria persoană. De aici vine, de regulă, această neîncredere în partener.
Dacă ești nesigur pe iubirea partenerului, îți recomand, mai degrabă, să petreci timp lucrând cu rănile tale emoționale care te fac să fii nesigur pe partener, decât să-ți petreci timpul căutând mereu motive că ești înșelat.
Știi de ce cred că este important să faci asta?
Pentru că, dacă faci asta, ești în pericolul de a-ți autosabota relația cu partenerul. Iar asta se poate întâmpla așa: dacă percepția ta despre partener este că oricând te poate înșela, creierul tău va căuta mereu motive că te înșală, că nu ești iubit, că nu ține la tine, că flirtează cu alte persoane, că vrea să se despartă de tine, etc.
Asta se numește confirmation bias (filtrare selectivă = tendința de a vedea realitatea prin prisma convingerilor, prejudecăților, propriilor percepții).
Cu alte cuvinte, îți va fi foarte greu să mai vezi la partener dovezi de iubire sau fidelitate și vei vedea mai mult răul, negativul, urâtul din relația voastră. În acest context, partenerul e posibil să fie foarte deranjat de atmosfera din relația voastră și chiar să-și dorească să iasă din relația cu tine întrucât o percepe ca fiind toxică, nesănătoasă pentru el.
Și uite-așa, ai contribuit la infidelitatea partenerului fără să conștientizezi și convingerea că „sigur o să te înșele” ți s-a adeverit, din păcate.
De aceea, recomandarea mea, este să pui focus pe iubire, căutarea binelui și frumosului din relație, pe a deveni un partener cât mai bun. În felul ăsta, cu siguranță îți crești șansele să ai o relație sănătoasă, stabilă și pe termen lung.
Dacă totuși, ești interesat de „semnele” care-ți arată că partenerul te înșală, aș vrea să-ți spun de la început că, dacă este un „expert în înșelat”, e posibil să-l „prinzi” foarte greu sau niciodată, întrucât, poate, a învățat să se ascundă foarte bine.
Totuși, ar putea fi unele indicii care ți-ar putea atrage atenția asupra faptului că partenerul „se uită peste gard”.
Simt nevoia să repet: nu există semne absolute care să indice infidelitatea.
Singurul lucru sigur e că nu există lucruri sigure. Semnele care urmează sunt doar niște indicii orientative, dar niciodată certe 100%. De aceea, fii înțelept și nu începe să-l suspectezi pe partener pentru oricare din semnele următoare. Ok?
Dacă ești cu adevărat conectat la partener, cu siguranță vei ajunge să simți dacă apar schimbări (în rău).
De aceea, îți recomand să creezi mereu o atmosferă de siguranță emoțională în care partenerul să poată fi deschis cu tine. Dacă se întâmplă asta, e posibil să ajungi să „citești printre rânduri” și să-ți dai seama că ceva „nou” se întâmplă cu el.
Este un principiul de bază care poate prevesti infidelitatea: schimbările BRUȘTE care durează (adică, dintr-o dată, face ceva ce nu făcea înainte, iar acele comportamente încep devin obiceiuri). Asta ar putea să fie un indicator că ceva se întâmplă în viața partenerului.
Uite câteva schimbări bruște care ar putea dura pe o perioadă mai lungă de timp și ar putea constitui semne că te înșală.
Devine foarte iritat, dintr-o dată, când îi pui întrebări mai personale despre: cu cine a vorbit / de ce a stat „peste program” / cine e persoana aia despre care tot vorbește / etc. Ideea este asta: nu mai are răbdare să-ți explice, ci se enervează că-i ceri „prea multe detalii” (pentru că, se simte cu „musca pe căciulă” și vrea să evite să intre în detalii pentru a nu fi descoperit).
2. Statul excesiv pe telefon (dacă nu făcea asta înainte). Poate că a apărut un telefon nou „de serviciu” pe care petrece prea mult timp. Sau poate are tendința să devină foarte protectiv cu telefonul sau laptopul. Sau poate că-și schimbă parolele mai des la conturi, la telefon sau laptop și nu ți le mai spune. Sau când merge la baie își ia mereu telefonul cu el pentru a nu-l lăsa în preajma ta. Sau poate scrie foarte mult pe telefon (dintr-o dată). Ori poate are un nou obicei: pune telefonul pe silent (și înainte nu făcea asta). Sau când se ferește să răspundă la telefon în preajma ta și merge în camera alăturată + vorbește mai încet. Toate astea, ar putea constitui mici indicii că ceva în neregulă se poate petrece.
3. Începe să facă lucruri noi și uimitoare în pat. Vine cu tehnici noi, cu poziții sexuale despre care n-ai mai auzit niciodată. Asta e posibil să se întâmple pentru că, altcineva îl învață lucruri noi, într-un alt pat.
4. Alt indicator ar putea fi acesta: începe să evite actul sexual și frecvența actului sexual se rărește dintr-o dată. Sau găsește mereu motive să nu mai faceți sex: durerea de cap / oboseala / stresul / n-are chef / nu este în starea potrivită / etc.
5. Dacă până acum nu dădea atât de mare importanță aspectului fizic și dintr-o dată devine foarte preocupat de felul în care arată și stă foarte mult în fața oglinzii – în special când iese din casă fără tine – ăsta ar putea fi un alt indiciu
6. Dacă până acum făceați multe lucruri împreună (în casă și în exterior), iar dintr-o dată are nevoie de spațiu personal (că vrea să iasă singur cu prietenii, la sală, o noapte petrecută la un prieten, etc). Cu alte cuvinte, evită prezența ta și caută mai mult activitățile în afara casei.
7. Dacă până acum era foarte amabil cu tine, iar dintr-o dată devine foarte critic și nu-i prea mai place nimic la tine, asta iar poate constitui un motiv să te întrebi dacă nu cumva ceva se întâmplă. Așadar, e posibil ca, dintr-o dată, să fie deranjat și începe să-ți reproșeze că faci glume proaste, că nu te aranjezi ok, că îți stă rău părul, că nu știi să te porți, etc. Practic, devine deranjat de foarte multe lucruri de care înainte nu părea deloc deranjat. Ajungi să crezi că își caută mereu motive de ceartă cu tine. Îl simți mult mai irascibil și nimic nu-l mai mulțumește. Atenție, dacă perioada asta durează 1-2 săptămâni, nu e cazul să te alarmezi. Dacă însă, lucrurile se întind pe o perioadă mai lungă (câteva luni), atunci, e cazul să vorbiți despre asta.
8.Alt indicator ar putea fi faptul că, dintr-o dată viața lui e „imprevizibilă”: brusc, e „nevoit” să lucreze peste program, are treabă în plus la birou, are ședințe neanunțate, are un program „neprevăzut” încât, oricând, poate „interveni” câte ceva „pe nepusă masă” și trebuie să plece „urgent”, fără a da prea multe explicații. Sau e foarte posibil să nu-ți răspundă la telefon sau la mesaje. Apoi, îți aduce scuze „legitime”: a fost într-o ședință, nu a auzit telefonul că era gălăgie sau era într-o zonă fără semnal sau era la volan și era aglomerat în trafic.