Acest purcelus adorabil mananca mai sanatos decat multi dintre noi. El adora sa ia masa impreuna cu stapana lui Rosalinda Lascano si urmeaza aceeasi dieta de detoxificare ca si ea.
Micutul se bucura de o salata plina de vitamine.
Porcul pitic este un animal de companie mai puţin obişnuit, dar care în ultimii ani a devenit ”la modă” în mai multe ţări precum Marea Britanie, Statele Unite ale Americii sau Germania.
Este foarte popular îndeosebi în rândul iubitorilor de animale din Marea Britanie şi, de asemenea, multe vedete şi-au luat un astfel de animal de companie.
Porcul pitic este o rasă obţinută din mai multe încrucişări succesive. Există mai multe rase de porcuşori de companie.
Rasele americane, spre exemplu, se deosebesc de cele europene prin faptul ca sunt ceva mai mari (greutatea, la maturitate, a unui porcuşor de companie american poate ajunge până la 50 kg, iar greutatea unui porcuşor european nu depăşeşte, de regulă, 35 kg).
Pe lângă dimensiunea redusă a corpului, alte caracteristici ale rasei sunt coada dreaptă şi urechile ridicate şi drepte.
Porcii ca animale de companie au nevoi specifice şi, ca şi în cazul porcilor crescuţi în ferme, există reguli stricte privind dieta şi mişcarea lor, potrivit www.rspca.org.uk.
La naştere porcul pitic poate să încapă într-o ceaşcă de ceai, motiv pentru care în Marea Britanie a fost denumit ”Teacup Piglet” (”Teacup Pig”).
La maturitate atinge 35 cm în înălţime. Una dintre rase este porcul pitic vietnamez, a cărui înălţime variază între 35-45 cm. Porcii pitici pot fi de culoare neagră, negru şi alb (pătat), roz sau alb.
Porcii pitici pot fi achiziţionaţi, de regulă, de la crescători, care trebuie să fie de încredere, recunoscuţi. Potrivit crescătorilor, porcii pitici sunt excelente animale de companie, dar creşterea lor necesită responsabilitate din partea stăpânului.
Sunt animale sociabile, inteligente, curate, pline de energie, jucăuşe. Manifestă afecţiune, pot fi dresaţi destul de uşor, dar sunt şi încăpăţânaţi şi sensibili, iar uneori pot avea un comportament teritorial şi chiar agresiv.
Sunt relativ uşor de întreţinut şi, având în vedere dimensiunile reduse, pot fi crescuţi nu numai în curte ci şi într-un apartament.
În acest din urmă caz este indicat ca porcuşorul să fie scos la plimbare cât mai des, cu ajutorul unei lese, deoarece are nevoie de multă mişcare.
De asemenea, le place foarte mult să se îmbăieze, motiv pentru care ideal ar fi să li se asigure o sursă de apă.
Principala lor hrană constă în cereale, legume şi fructe. Trebuie respectate cantităţile de hrană recomandate, deoarece porcii pitici sunt predispuşi la obezitate.
Sunt, în general, o rasă sănătoasă, nu prezintă boli ereditare, şi, întreţinuţi corect, pot trăi în medie între 12 şi 15 ani. Există exemplare care pot ajunge şi la vârsta de 25 de ani,