Radio Simplu

Trei produse cosmetice naturale pe care le poți face acasă

Fara indoiala, ai patit cel putin o data sa ti se declanseze o alergie la nivelul pielii din cauza cosmeticelor. Majoritatea produselor de beauty, desi ofera rezultate extraordinare, contin foarte multe ingrediente daunatoare organismului.

Cu toate acestea, in ultima vreme, o multime de branduri se orienteaza spre produse cosmetice naturale, cruelty free, vegane si bio.

Ce faci, insa, atunci cand produsele tale preferate nu se gasesc in varianta naturala? Raspunsul este destul de simplu: le prepari chiar tu!

Acestea fiind spuse, citeste recomandarile de mai jos si apuca-te de treaba!

1. Produse cosmetice naturale – Masca pentru ten

Un produs care se aplica pe ten ar trebui sa contina strict ingrediente naturale si sanatoase pentru pielea ta. Cu toate acestea, multe produse din comert au in compozitie parabeni, coloranti si chiar alcool, cel din urma uscand pielea si favorizand aparitia cosurilor.

O masca naturala pentru ten poate fi usor pregatita chiar la tine acasa, intr-un bol curat.

Amesteca bine urmatoarele ingrediente:

  • 2 linguri de fulgi de ovaz
  • 2 linguri piure de mere
  • O lingura de miere
  • Cateva picaturi de apa de trandafiri

Aplica masca pe fata cu miscari blande, circulare si las-o apoi sa isi faca efectul timp de 10-15 minute. Clateste-ti fata cu apa calduta si sterge-te cu un prosop moale.

Tenul tau va ramane radiant, luminos, fin si sanatos.

2. Produse cosmetice naturale – Scrub pentru corp

Scrubul perfect este destul de abraziv pentru a-si face efectul, dar suficient de fin pentru a nu irita sau zgaria pielea. Este suficient de uleios pentru a hidrata, dar nu atat de uleios incat sa lase in urma lui o senzatie neplacuta. Miroase frumos, dar nu foarte puternic.

Nu este oare mai usor sa iti faci propriul scrub, in loc sa il cauti saptamani intregi pe cel perfect?

Desi exista numeroase combinatii delicioase si eficiente pentru un exfoliant homemade, noi iti oferim doua variante:

A. Zat de cafea + ulei de cocos + un strop de ulei esential de vanilie

Adori mirosul cafelei cu note subtile de vanilie? Acest scrub va deveni instant preferatul tau. Cele doua uleiuri din compozitie iti vor lasa pielea fina, in timp ce cafeaua se va ocupa de exfoliere.

Pe langa faptul ca zatul de cafea este un exfoliant natural minunat, proprietatile cafelei pentru piele sunt si ele extraordinare. Stimularea arderii grasimii, continutul mare de antioxidanti si imbunatatirea circulatiei sunt doar cateva dintre beneficii.

B. Zahar brun + ulei de migdale + ulei esential de portocale

Daca esti, mai degraba, fana citricelor, vei iubi acest scrub natural si revigorant.

Zaharul brun este un exfoliant ceva mai dur decat zatul de cafea, asa ca foloseste miscari foarte blande, circulare. Uleiul de migdale poate inlocui cu brio cremele hidratante si este eficient chiar si pentru cele mai uscate tipuri de piele.

Astfel, acest exfoliant iti va oferi tot ce ai nevoie: o piele neteda, fina, hidratata si energizata.

3. Produse cosmetice naturale – Balsam pentru buze

Parabenii, parfumurile, alcoolul sub forma de mentol sau camfor – toate aceste ingrediente gasite in balsamurile din comert usuca si deterioreaza buzele.

Pentru a-ti prepara propriul balsam de buze natural, ai nevoie de urmatoarele ingrediente principale:

  • Ceara de albine
  • Unt de shea
  • Ulei de cocos

Pune-le intr-un recipient la foc mic, lasa-le sa se topeasca, amesteca si stinge aragazul. Cand compozitia este calduta, adauga si cateva picaturi din uleiul esential preferat. Pentru un strop de culoare, poti adauga si putin praf de sfecla.

Cand totul s-a racit complet, pune mixtura intr-un recipient micut, pe care il poti lua cu tine oriunde.