Radio Simplu

Stațiunea de pe litoralul Mării Negre cu plajă ca în Saint Tropez!

Stațiunea Gura Portiței – Că avem o țară superbă știam, că nu ne bucurăm de ea la maxim, știam, însă nu știam ce fel de plaje nedescoperite avem.

Stațiunea Gura Portiței – În Delta Dunării există un complex turistic, gata să își deschidă porțile spre renovare…

Gura Portiței, căci așa se numește, poate dubla capacitatea de cazare și numrăul de restaurante disponibile, dacă s-ar aproba proiectele de renovare.

„Va fi un proiect pe termen lung, de mai mult de doi ani, iar Gura Portiţei va fi închis pentru renovare.

E mai complicat aici cu autorizaţiile, pentru că suntem în zona Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

Vor fi două restaurante, vor fi dublate sau chiar triplate locurile de cazare, va fi disponibil un turn de observare, unde turiştii vor putea urca să admire Delta şi împrejurimile, un centru spa, o piscină acoperită, o sală de fitness, o sală de conferinţe“, spune Dragoş Valentin Dincă, managerul restaurantului care există acum în complexul Gura Portiţei.

Din punctul de vedere al vânzărilor, cel mai bun an pentru restaurant a fost 2016, iar ca grad de ocupare, a fost anul 2015. Turiștii, în mare parte au fost străini.

„Cazarea are o capacitate totală de aproximativ 280 de locuri, însemnând căsuţe pe plajă, bungalouri şi camere în vile. Până acum, în cea mai mare parte a sezonului, a fost închiriat în proporţie de peste 90%.“ a mai menționat Dragoș Valentin Dincă.

Cazarea, din Gura Portiței are două, trei sau patru stele, iar cea mai luxoasă cameră are un preț cuprins între 37 de euro, pentru un sejur de cinci nopţi în extrasezon, şi 106 euro pentru un sejur de patru nopţi în timpul sezonului.

La 50 de km de Tulcea se afla Gura Portitei, un sat pescaresc transformat in statiune, dedicat celor care vor sa cunoasca o zona virgina de coasta a tarii.

Daca vreti sa scapati de aglomeratia din statiunile de pe litoralul romanesc, va este dor de cum era Vama Veche odata si vreti sa fiti in doua locuri in acelasi timp, Gura Portitei poate fi raspunsul.

Plajele „salbatice” precum Vadu si Corbu au ajuns sa fie printre destinatiile preferate ale celor care iubesc marea si linistea.

Cu toate ca se ajunge mai greu si este o destinatie mai scumpa decat Vadu si Corbu, Gura Portitei pare sa fie un mic colt de rai.

Plaja Gura Portitei se afla la 50 km de Tulcea, intr-un mic sat de pescari, parte a rezervatiei Deltei Dunarii, intre Lacul Golovita si Marea Neagra.

Nisipul este foarte fin, apa curata si nu lipsesc sezlongurile si nici umbrelele din stuf.

Satul de vacanta este format din casute din lemn vopsite in alb si albastru, vile si terase cu acoperisuri din stuf.