Radio Simplu

Solistul de muzică populară Aurel Ungur a murit subit. Cu câteva ore înainte fusese la ultima cântare

Veste tristă pentru toți cei care l-au cunoscut și îndrăgit pe solistul arădean de muzică populară, Aurel Ungur. Acesta s-a stins din viață azi noapte la vârsta de 58 de ani.

A murit solistul de muzică populară Aurel Ungur, o altă veste tristă a venit pentru iubitorii muzicii populare din țara noastră. Cunoscutul solist arădean Aurel Ungur s-a stins subit, la vârsta de 58 de ani. El cântase cu o seară înainte alături de formația sa.

Pe pagina de socializare Facebook au început să curgă mesaje de condoleanțe. Acesta a murit în seara zilei de 2 iulie 2023.

Realizatoarea emisiunii de folclor de la TVA Arad, Nicoleta Pavel, a postat pe pagina de socializare Facebook următorul mesaj: „Au fost zeci de evenimente… ore in șir de conversații la telefon , ai dus multe bătălii din care ne făceam griji că nu vei ieși biruitor însă acum ai pierdut „războiul”. Brusc, când nimeni nu se aștepta însă așa cum ți-ai dorit… după o „cântare”. Dumnezeu să te odihnească în pace, Aurel Ungur, mângâiere și alinare familiei”.

De asemenea, prietenii sunt cei care se arată șocați de moartea lui. „Dragul nostru prieten, nu pot și nu vreau sa cred, să accept această veste tristă. Aseară ai cântat și ne-ai incantat cu vocea ta inegalabilă, unde ai fost surpriza noastră. Nu îmi iasă din urechi ‘Aveți grija de voi’. Nu pot să cred că ne-am luat rămas bun pentru ultima data. Aurel Ungur ești și vei rămâne prietenul nostru, dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru tine. Acum ai completat formația îngerilor unde cu siguranță aveau nevoie încă de un solist valoros . Dumnezeu să te odihnească în pace, iar familiei tale să-i dea puterea de a trece peste această grea încercare primită fulgerător. Rămas bun, prieten drag”, este mesajul postat de către Maria Marian alături de câteva fotografii, potrivit specialarad.ro.
Aurel Ungur a fost angajat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad și a fost unul dintre cei mai talentați cântăreți de muzică populară din județ în ultimele trei decenii.

Printre cele mai cunsocute cântece ale sale amintim: „Cântecul șoferului”, „Măi nană de la Cărand”, „Măi vecine, măi vecine”, „La pădure trebuie cios”.