Viața mea era un ceas elvețian. Totul mergea uns: serviciu, casă, rutină. Fiecare lucru avea locul lui. Fiecare zi îriștea la fel. Până într-o marți dimineață, când Daniel a intrat în bucătărie cu fața vinovatului care tocmai a spart ceva.
„S-a spart o țeavă la mama. Trebuie să stea cu noi. Doar o săptămână.”
O săptămână. Cuvinte mici, dar cu greutate cât un an de zile. Linda, soacra mea, era genul care credea că spațiul e relativ și regulile se scriu pe loc. M-am gândit că pot s-o suport. O săptămână nu poate fi chiar așa de rău, nu?
Greșit.
A apărut cu patru valize. Nici nu a intrat bine pe ușă, că deja muta pernele decorative, scoțea pozele noastre de familie din rame, băga halatul MEU la ea în baie spunând: „E exact ce-mi trebuie pentru ritualul meu de spa.”
Apoi a urmat apogeul: crema mea de față, crema MEA de 1.000 de dolari, desfăcută ca o banala loțiune de farmacie. Jumătate din ea dispărută. Niciun cuvânt de scuze. Doar un oftat: „Vai, dar ce fină e textura asta.”
Am zis nimic. Mi-am mușcat buza. Am strâns din dinți. Poate chiar aș fi trecut cu vederea toate astea.
Dar apoi… a venit cu ideea unei „seri pentru fete”. La mine acasă. Fără să mă întrebe. Cu prietenele ei. Pe canapeaua MEA. Cu femei necunoscute răscolind prin dulapul meu, râzând, probând hainele mele ca la o petrecere de burlăcițe trecute de termen.
Atunci am știut. Săptămâna aia nu se va termina fără o explozie.
Dar explozia nu a venit de la mine. A venit din baie.
A doua zi dimineață, când cafetiera nici nu apucase să bolborosească, am auzit țipătul lui Daniel:
„CE-I ASTA?!?!”
Am fugit. L-am găsit în baie, țințepenit în fața oglinzii, țin timp ce se uita la peretele plin de mesaje scrise cu ruj. Cu rujul meu.
„Nu mai fi orb, Daniel.”
„Ea nu te merita.”
„Mama te va proteja mereu.”
Am rămas stană. Pe marginea chiuvetei: rujurile mele toate, desfăcute. Peria de dinți, încă acoperită de spumă.
Linda intrase într-un film propriu, un univers unde ea era Regina Mamei Idealizate, iar eu eram vrăjitoarea din poveste.
Daniel era palid. „Ea… ea a scris asta?”
Am dat din cap. Calm.
„Da. Iar tu ai adus-o aici. Ai lăsat-o să-mi umble prin viață, prin lucrurile mele, prin intimitatea noastră. Ai stat pe margine și ai zis nimic. Dar acum… întârzii la muncă. O lași tu să spele oglinda.”
Am plecat. Nu mi-am luat nici micul dejun. Când m-am întors seara, casa mirosea a soluție de geamuri și Linda nu mai era.
Daniel stătea într-un colț, cu fața în palme.
„Am dus-o la hotel. Zice că am fost nedrept cu ea. Că o s-o regret.”
Am ridicat din umeri.
„Poate da. Dar, pentru prima dată, n-ai fost nedrept cu mine.”
Nu știu dacă Linda va mai reveni. Probabil că da. Dar data viitoare, știu sigur că voi avea rujuri de rezervă și camere de hotel deja rezervate. Doar dus.
Pentru mama-soacră Regina Dramaticului.
