Radio Simplu

Simona Halep nu se mai dezlipește de iubit. Familia sportivei le-a dat deja binecuvântarea

GALERIE FOTO (2)

Relaxată, fericită, încrezătoare şi pregătită pentru câteva luni „de foc”. Cea mai iubită sportivă a României, Simona Halep şi-a încheiat vacanţa şi va începe, săptămâna viitoare, una dintre cele mai încărcate perioade din acest an, în care va juca şase turnee în următoarele două luni. Apropiaţii spun că ea va fi însoţită şi de noul iubit, Toni Iuruc.

Proaspăta campioană de la Wimbledon are toate motivele să zâmbească. Succesul de pe teren este dublat şi de armonia din viaţa privată. Întotdeauna discretă la capitolul relaţii sentimentale, Simona nu s-a mai ferit, în această vară, să se afişeze cu Toni Iuruc, omul de afaceri în vârstă de 40 de ani cu care se iubeşte de câteva luni. Cei doi au fost surprinşi de Click! împreună la mare, săruntându-se cu foc pe plaja din Mamaia şi distrându-se pe skijet. Surse din cercul lor de apropiaţi povestesc că familia Halep l-a primit cu braţele deschise pe iubitul fiicei lor. ”Atât părinţii, cât şi celelalte rude ale Simonei sunt foarte ataşaţi de el. Au ieşit de mai multe ori împreună la restaurante şi l-au acceptat ca pe fiul lor. Cei doi au gânduri foarte serioase pentru viitor”, spun cunoscătorii.

Simona Halep, la Cotroceni cu iubitul
Un semn important a fost şi participarea lui Toni Iuruc la un eveniment oficial de la Palatul Cotroceni. Simona Halep a primit, marţi, în cadrul unei ceremonii festive, ordinul ”Steaua României”, iar alături de ea s-au aflat părinţii, dar şi iubitul.

Iubit care, se pare, o va însoţi şi în următoarele luni la turneele din toată lumea la care sportiva s-a înscris. Practic, dacă va ajunge în semifinalele sau finalele tuturor competiţiilor la care va participa, Simona Halep ar sta pe teren 7 săptămâni din următoarele 9!

De luni își apără titlul în Canada
Prima competiţie la care va juca românca va fi Rogers Cup, care anul acesta are loc la Toronto şi care va începe pe 5 august. Simona se duce acolo în calitate de deţinătoare a titlului. Apoi, în săptămâna imediat următoare, va merge la Cincinnati, unde anul trecut a jucat finala. După câteva zile de pauză, pentru Halep, dar şi pentru celelalte nume mari din tenisul feminin, va începe cel mai aşteptat turneu, US Open-ul, ultima competiţie de Grand Slam din calendar. Aceasta va dura două săptămâni, între 26 august şi 7 septembrie şi, imediat după terminarea acestuia, românca va zbura spre China, acolo unde îşi va stabili ”cartierul general” în luna septembrie. Periplul asiatic cuprinde trei turnee, prima oprire fiind stabilită la Zhengzhou, un nou turneu apărut pe harta tenisului feminin. Apoi, vor urma clasicele competiţii de la Wuhan şi Beijing, totul urmând a se încheia la 6 octombrie. Adică la două luni şi o zi de la startul acestui veritabil maraton.

Apoi, până la finalul sezonului, Simona va mai juca sigur la Turneul Campioanelor – doar un mare ghinion ar putea-o scoate de pe lista calificatelor -, care va avea loc în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie. Dacă rezultatele nu vor fi cele aşteptate în următoarele două luni, ea are şi varianta înscrierii la Moscova, competiţie care are loc în intervalul 14-20 octombrie.

Turneele la care va participa Halep
Rogers Cup 5-11 august

Cincinnati 12-18 august

US Open 26 august – 7 septembrie

Zhengzhou 9-15 septembrie

Wuhan 22-28 septembrie

Beijing 28 septembrie – 6 octombrie

Moscova 14-20 octombrie

Turneul Campioanelor 27 octombrie – 3 noiembrie)