Radio Simplu

Se schimbă harta Europei! Va fi o țară independentă? Azi s-a votat

Schimbări mari pe harta Europei. O țară europeană ar urma să piardă un teritoriu important. Acest lucru va fi decis chiar astăzi, după ce oamenii vor vota ce își doresc.

Cetăţenii din Noua Caledonie au votat în majoritate împotriva independenţei faţă de Franţa la referendumul de duminică, însă într-un procent mai redus decât la consultarea din urmă cu doi ani, deşi prezenţa la vot a fost mult mai mare, relatează Reuters.

După numărarea voturilor din toate cele 304 secţii de votare, rezultatele definitve arată că tabăra „nu” a obţinut 53.26% din sufragii.

Este al doilea referendum eşuat pentru susţinătorii independenţei acestui teritoriu francez de peste mări. Cu prilejul primului referendum din 4 noiembrie 2018, tabăra „nu” a câştigat cu 56,7% din voturi, iar „da” a avut 43,3% din opţiuni.

Distanţa dintre cele două tabere s-a redus la acest referendum, la care participarea a fost estimată la aproape 86%.

UPDATE

Cetăţenii din Noua Caledonie par să fi votat în majoritate împotriva independenţei faţă de Franţa la referendumul de duminică, după aproape 170 de ani de dominaţie colonială, relatează Reuters şi AFP potrivit Agerpres.

Cu voturile numărate în 249 din cele 304 secţii de votare, rezultatele parţiale arată că tabăra „nu” este în frunte cu 54,8% din sufragii, iar avansul este în creştere pe măsură ce vin rezultatele din capitala Noumea, în mod tradiţional pro-Franţa, potrivit Reuters.

Potrivit France Presse, care citează Înaltul comisariat, votul pentru „nu” este de 53,5%, după numărarea a 70% din voturi.

Dacă votul împotrivă este confirmat, ar fi al doilea referendum eşuat pentru susţinătorii independenţei acestui teritoriu francez de peste mări. Cu prilejul primului referendum din 4 noiembrie 2018, tabăra „nu” a câştigat cu 56,7% din voturi, iar „da” a avut 43,3% din opţiuni. Distanţa dintre cele două tabere s-a redus la acest referendum, unde participarea a fost estimată la aproape 86%.

Știre inițială

Este vorba despre independența Noii Caledonii, față de Franța. Astfel, potrivit Afp, cele 294 de secţii de votare din Noua Caledonie, teritoriu francez din Oceanul Pacific, s-au deschis duminică la 8 dimineaţa, pentru un al doilea referendum privind autodeterminarea, relatează agerpres.

Timpul este limitat, astfel că alegătorii au timp la dispoziţie până la ora locală 18:00 să aleagă dacă doresc ca Noua Caledonie „să acceadă la suveranitate deplină şi să devină independentă”.

În ceea ce privește rezultatul, acesta va fi comunicat duminică seara (duminică dimineaţa la Paris), urmând ca preşedintele Emmanuel Macron să facă o declaraţie publică.

Care este povestea Noii Caledonii
Povestea independenței Noii Caledonii este una controversată. În acest arhipelag situat la 18.000 de kilometri de Paris, francez din 1853 şi care reprezintă unul din ultimele bastioane ale suveranităţii europene din zonă după Brexit, un prim scrutin, organizat pe 4 noiembrie 2018, a înregistrat o victorie a taberei loialiste pro-franceze cu un procent de 56.7% din voturi.

Mai exact, se pare că aproape 180.000 de alegători din acest teritoriu cu rezerve semnificative de nichel vor trebui să decidă din nou în privinţa viitorului lor.

Acest al doilea referendum, la fel ca primul, face parte dintr-un proces de decolonizare început în 1988, după mai mulţi ani de violenţe între băştinaşii Kanak şi populaţia Caldoche de origine europeană.

Ciocnirile au culminat cu luarea de ostatici şi asaltul asupra peşterii Ouvea din mai 1988, soldat cu 25 de morţi.

Până în prezent nu s-a realizat niciun sondaj despre intenţiile de vot ale populaţiei, dar observatorii sunde părere că este puţin probabilă victoria taberei care doreşte independenţa.

„Majoritatea nu se va schimba”, a declarat pentru AFP preşedintele guvernului caledonian Thierry Santa (loialist). „Toată lumea ştie că duminică nu va exista nicio schimbare. Chestiunea va fi să vedem amploarea decalajului dintre cele două tabere”, a estimat oficialul caledonian.

Loading...