Radio Simplu

Nivel maxim de alertă sanitară declarat la Paris! Pandemia a scăpat de sub control: Se impun restricții aspre

Franţa şi-a depăşit sâmbătă recordul de infectări zilnice, cu un număr de 16.972 de cazuri înregistrate în 24 de ore, au anunţat autorităţile de la Paris sâmbătă seară. În consecință, se va dispune impunerea de noi restricții.
Autorităţile franceze vor impune pentru Paris şi regiunea pariziană nivelul maxim de alertă sanitară la începutul acestei săptămâni.

Decizia va fi implementată ca urmare a creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, arată un anunț făcut duminică de biroul premierului Jean Castex.

Aproape 17.000 de cazuri în 24 de ore
Cel mai ridicat nivel de alertă implică impunerea de măsuri restrictive suplimentare pentru locurile publice, reglementări ce vor fi detaliate luni în cadrul unei conferinţe de presă, a precizat sursa citată.

Noile măsuri restrictive vor fi puse în aplicare începând de marţi şi vor fi valabile timp de 15 zile.

Franţa şi-a depăşit sâmbătă recordul de infectări zilnice, cu un număr de 16.972 de cazuri înregistrate în 24 de ore, au anunţat autorităţile de la Paris sâmbătă seară.

Noul record vine la puţin peste o săptămână de la precedentul, înregistrat pe 24 septembrie, când Franţa a avut în 24 de ore 16.096 cazuri noi.

Până în prezent, Franţa a înregistrat în jur de 32.000 de decese legate de noul coronavirus de când a început pandemia.

Masca, obligatorie în interior și exterior
Purtarea măştii este obligatorie şi în exterior în multe oraşe franceze. În portul francez Marsilia, barurile şi restaurantele sunt complet închise.

Şi la Paris există posibilitatea să se ia o astfel de măsură, în condiţiile creşterii numărului de cazuri noi de COVID-19, notează presa franceză.

Capitala franceză şi suburbiile sale au ”depăşit cele trei praguri care pot corespunde zonei de alertă maximă”, a declarat săptămâna trecută ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, în cadrul unei conferinţe de presă.

”Dacă acest lucru se confirmă, nu am avea altă opţiune decât să plasăm Parisul şi suburbiile sale în alertă maximă şi aceasta de luni”, a precizat ministrul francez, indicând că situaţia va fi revizuită duminică.

Din păcate, cele mai pesimiste aștepări au fost confirmate și autoritățile franceze sunt nevoite să anunțe impunerea de noi restricții.

Loading...