Radio Simplu

S-A AFLAT de ce BOALĂ SUFERĂ CĂTĂLIN BOTEZATU

Cătălin Botezatu este un învingător. Acesta a reușit să învingă boala de mai multe ori, fiind operat pe inimă. Acum are de dus o altă luptă grea, dar pe care cu siguranță o va câștiga. Designerul a fost diagnosticat cu o tumoră foarte mare pe colon și a fost supus unei intervenții chirurgicale în Turcia.

Cătălin Botezatu ar suferi de cancer de colon, conform unor surse, iar medicii i-au extirpat jumătate din intestin. După operație, creatorul de modă a fost supus unei alte proceduri, de chimioterapie hipertermică, prin care orice fel de infecție din organism este eliminată.

Acesta este stabil acum și este, în acest moment, într-o perioadă de recuperare

După o perioadă, probabil i se va repune tranzitul în funcțiune. Diagnosticat la timp, cancerul de colon se vindecă. Este necesar un tratament pe o perioadă îndelungată, în funcție de stadiul tumorii, care nu poate fi identificat decât în urma unei biopsii post-operatorii.

Urmează apoi monitorizarea, care înseamnă evaluarea markerilor tumorali, precum și colonoscopie, RMN, CT sau ecografie, în funcție de recomandarea medicului oncolog. Cert este că această boală năucitoare nu mai este mortală, dacă este depistată la timp și dacă tratamentul este administrat corespunzător, iar Cătălin Botezatu cu siguranță beneficiază de cele mai bune condiții.

Deși a învins boala, nici nu a început bine 2020, că designerul se pregătește pentru noi intervenții chirurgicale. Bote a povestit la Agentul Vip care sunt următorii pași în demersal său de însănătoșire.

‘Urmează o altă operaţie ca să curăţăm acolo bine, după care o operaţie high tech. E destul de dificilă pentru că nu este extrem de uzitată, nici în lume, nici în România. (…) M-am dus la turcaleţii mei şi m-am dus la cel mai bun medic care operează. Operaţie extrem de grea, dureroasă, pentru că eu având probleme cu inima, anestezia nu avea cum să mi-o facă decât patru ore. Operaţia a durat şase ore şi trei minute. Mi-au făcut operaţia aproape pe viu. Am simţit nişte dureri groaznice’, a declarat Cătălin Botezatu pentru Brancu despre intervențiile prin care a trecut și despre cele care vor urma.

La 52 de ani, Cătălin Botezatu a reușit literalmente să păcălească moartea. Cunoscutul creator de modă a oferit informații despre ziua în care a primit diagnosticul crunt: cancer la colon, dar și despre primele decizii luate imediat ce a aflat boala de care suferea. Potrivit mărturisirilor sale, a trimis rezultatele analizelor în țări din toată lumea ca să aibă cât mai multe opinii. Desigur, lupta lui cu maladia continuă… pentru că, în prezent, este în perioada de refacere, urmează indicațiile medicilor și, periodic, el își va face controale ca să vadă dacă virusul mortal s-a întors sau nu în organism.

“M-am gândit că trebuie să fac ceva, absolut orice să înving boala, pentru că mai am multe de realizat. M-am gândit la proiectele mele, pe care nu le-aș putea duce până la capăt. Mă gândeam la Paris, pentru că trebuia să plec la Paris, la Săptămâna Modei, și prietenii mei îmi spuneau: «Ai înnebunit? Nu se mută Parisul de acolo». Și, nu în ultimul rând, mă gândeam că, până la vârsta asta, am demonstrat că sunt un luptător și că pot învinge aproape orice. În mintea mea părea o luptă mult mai ușoară decât a fost, eu chiar credeam că o să mă operez și gata, am terminat cu problema, mă recuperez repede, nu trebuie să amân foarte multe proiecte care erau în derulare și stabilite de luni de zile. Nu m-am gândit că e chiar așa complicat… Că recuperarea e grea, că o intervenție poate trage după ea alte intervenții, că am să stau cantonat în spital așa mult… Am fost rupt de tot o perioadă, nu am avut deloc contact cu lumea din exterior, nu am avut acces la telefon, fiindcă interfera cu aparatura la care eram conectat. De aceea, am panicat foarte mulți apropiați. Eram în spital în Turcia, nu mă puteau suna, eu nu răspundeam cu săptămânile la mesaje… Cu cancerul nu este de joacă, dacă nu ai toate resursele necesare, pentru că, la urma urmei, să nu fim ipocriți, trebuie să te adaptezi repede, trebuie să ajungi la un spital performant și să ai bani. Dar, repet, gândurile mele au fost că trebuie să-l înving, că trebuie să fac orice, dar orice, să merg mai departe și, nu în ultimul rând, să ajut oameni prin sfaturile și prin experiența prin care eu am trecut.

În primul rând, mi-am sunat consilierul medical, pe Eva Pavel, care îmi este alături de ani și ani de zile. Am trimis analizele în toată lumea, pentru a avea o mie de opinii, după care am început imediat să iau măsuri și să mă pregătesc, efectiv din toate punctele de vedere, pentru ce va urma. N-a fost nevoie să mă îmbărbătez. În astfel de momente, și când am avut problemele cu inima, când am probleme sau când sunt bolnav, nu spun nimănui, nu vreau să afle nimeni. Într-un final, se află… Iar acum, fiind atât de grav, lumea a aflat și prietenii au fost alături de mine. Dar, altfel, nu aș fi spus nimănui și aș fi mers singur. E mai ușor să treci singur prin stările astea de confuzie, nu mi-am dorit să fiu văzut așa, nu mi-am dorit trafic la spital, nu mi-am dorit să vorbesc, nici nu aveam voie, dar nu mi-am dorit, sincer vă spun. Mi se părea că e o luptă a mea cu boala și trebuie să o duc singur. În plus, imunitatea mea după HIPEC (chimioterapia aceea localizată) era foarte slabă, contactul cu orice microb putea să fie fatal, așa că accesul la mine era restricționat de medici”, a declarat celebrul designer pentru revista VIVA!.

ARE ȘI MARI PROBLEME CU INIMA

Cătălin Botezatu a rupt tăcerea despre diagnosticele care i-au fost puse de către medicii din Turcia. Conform ziarulring.ro, Bote ar suferi de anevrism cerebral, deoarece doctorii au descoperit că una dintre arterele care ajung la creier este dilatată prea mult faţă de valorile normale. „Mi s-a spus că am migrenă de tip aură şi că una dintre arterele care ajung la creier este foarte mult dilatată faţă de valorile normale, eu am 4,7 mm, iar cota de alarmă maximă este de 5 mm deci…”, a declarat Cătălin Botezatu. Cătălin Botezatu şi-a făcut analize şi la inimă şi ficat, organe care i-au tot dat de furcă în ultima perioadă.

„M-am bucurat că medicii mi-au zis că am o inimă foarte sănătoasă pentru un om care a dus nişte preinfarcte pe picioare. Şi cu ficatul se pare că stau acum bine, mi-au zis că s-a refăcut aproape complet”, susţine Botezatu.