Radio Simplu

Reacția dură a Mirabelei Dauer, după ce Bogdan Ioan a câștigat “Vocea României”

Bogdan Ioan a câștigat marele trofeu Vocea României și premiul în valoare de 100.000 de euro și deși a reușit să cucerească publicul cu talentul lui, reacțiile controversate nu au întârziat să apară, mulți considerându-l pe acesta un „imitator „. Mirabela Dauer este una dintre vedetele care au reacționat dur pe contul ei de socializare.

Una dintre cele mai virulente reacții le-a avut Mirabela Dauer, despre care se știe că spune lucrurilor pe nume, fără menajamente. Finalul acestui sezon de Vocea României’ s-a terminat pentru mine cu o mare dezamăgire. Și sunt convinsă că nu doar pentru mine.

Eu sunt un om căruia îi place dreptatea. Nu spun că marele câștigător nu este un băiat simpatic, talentat și carismatic. Spun doar că cele 3 contracandidate pe care le-a avut au fost vizibil mai bune.

Nu are rost să ne ascundem după deget și să nu recunoaștem ceva evident. Vorbind strict despre VOCE, oricare dintre cele 3 fete meritau trofeul! Iar fiind vorba despre un show al cărui slogan este -Doar VOCEA contează-, mă așteptam ca doar ea să conteze! Din păcate însă, nu a fost așa! Capul sus, Dora, Mădălina și Alma! Sunteți artiste în adevăratul sens al cuvântului, iar steaua voastră va străluci mai tare decât îndrăzniți să visați! Sunt sigură de asta!’, a scris Mirabela Dauer pe Facebook.

Pentru a treia oară, Smiley a adus trofeul în echipa sa. Antrenorul a fost cucerit de timbrul vocal al lui Bogdan încă din etapa audițiilor pe nevăzute și de abilitatea lui de a se transpune în piesele pe care le interpretează. În fiecare etapă a competiției a decis să meargă mai departe alături de el, iar publicul l-a ales câștigător în această seară. În marea finală, Bogdan a cântat trei piese: Billie Jean – singur, I want to spend my lifetime loving you – împreună cu Feli și În lipsa mea – împreună cu Smiley.

Bogdan vine din Constanța și a studiat Arhitectura la Iași. A făcut dans sportiv de performanță până la 17 ani. Fiind fan Michael Jackson, a început să-i învețe mișcările și să învețe să cânte. Zilnic repetă peste 7 ore și, fiind impulsionat de prietenii lui, a început să ia și lecții de canto. Cu toate că a început cu acest stil, Bogdan și-a dorit întotdeauna să demonstreze că poate interpreta și piese din alte registre muzicale și a reușit să facă acest lucru la Vocea României.