Fermierul din aceste imagini are o mare problemă şi nu cu terenul pe care îl deţine, ci cu maşinile care parcau aici fără consimţământul lui. Pentru că niciunuia dintre şoferii acestor autoturisme nu părea să le pese în vreun fel de faptul că încălcau o proprietate, fermierul s-a gândit să le dea o lecţie binemeritată.
O parte din proprietatea unui fermier de lângă Zagreb, Croaţia, este situată foarte aproape de o zonă comercială.
Văzând câmpul gol, oamenii care veneau să îşi facă unele cumpărături în zonă au decis că nu fac rău nimănui dacă parchează pe acel teren în timp ce îşi rezolvă treburile. Astfel, în fiecare zi, câmpul era plin de maşini ca într-o parcare veritabilă.
Bedekovic a trebuit să vină cu ceva inteligent, inofensiv, dar suficient de enervant pentru a determina şoferii să-şi reconsidere serios opţiunile de parcare atunci când se aflau în zonă. Aşa că a scos un tractor şi a tras câteva brazde adânci în jurul maşinilor parcate.
Brazdele de pământ şi suprafaţa neuniformă au făcut aproape imposibilă manevrarea autoturismelor care erau acum blocate.
Oamenii se uitau la el când ara cu tractorul şi se amuzau teribil. Se poate presupune că doar acei conducători auto ale căror maşini nu rămăseseră blocate râdeau acum în hohote. Ceilalţi însă nu păreau prea încântaţi de situaţia creată şi unul dintre ei a chemat poliţia pentru a-l admonesta pe fermierul furios.
După o discuţie cu Bedekovic, autorităţile au spus că nu pot face nimic, deoarece oamenii erau, până la urmă, parcaţi pe proprietatea fermierului. Cu siguranţă aceşti conducători auto şi-au învăţat într-un final lecţia.
Razbunarea e… fun: Cea mai tare scrisoare de despartire vreodata
Nu exista nimic mai dureros decat sa afli ca barbatul pe care il iubesti te insala. De cele mai multe ori, infidelitatea lui e motiv de despartire – unele femei le dau papucii tradatorilor fata in fata si spun tot ce au pe suflet, altele scriu biletele si se razbuna ca in filme.
O tanara inselata de iubit a facut exact asta. Metoda ei? Fata a imbracat in cuvinte dulci. pe hartie, atat durerea cat si ideile magnifice de razbunare. Scrisoarea ei de adio este atat de amuzanta, incat merita sa o cititi, tradusa, mai jos:
„Hey, iubitule! Ghici cine si-a lasat Facebook-ul deschis si a primit un mesaj de la Kelsi? Da! Tu! 🙂 Dar nu te ingrijora, nu am stricat nimic! <3 De fapt, am fost atat de draguta incat ti-am impachetat lucrurile! Chiar am inventat un joc dragut, pentru ca stiu cat iti place sa cauti lucruri (ca alte fete)Uite unde o sa iti gasesti lucrurile! <3 Hainele tale sunt unde ne-am intalnit prima data! <3 Jocurile tale video sunt unde ne-am sarutat prima data! <3 Laptopul tau este unde am cumparat primul joc video impreuna! <3 Televizorul tau este acolo unde ne-am hotarat sa mergem "pana la capat". <3Restul lucrurilor, inclusiv poze din ultimii doi ani de relatie, sunt acasa la Kelsi! Distractie placuta! A, si desi nu am spart sau stricat ceva, nu-ti garantez ca altii nu o sa puna mana pe ele! Vanatoare placuta! "Vezi scrisoarea originala in galeria foto, sub forma de imagine, asa cum a fost urcata pe site-ul reddit.com.