Radio Simplu

Poliţia şi CNCD se autosesizează după evenimentele de la Ditrău. Antreprenorul Ştefan Mandachi vrea să-i angajeze pe cei doi sri lankezi

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal, în cazul Ditrău, pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, anunţă Agerpres, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat. Totodată, Ștefan Mandachi, antreprenorul care a construit un metru de autostradă și care deține un lanț de fast food-uri, vrea să-i angejeze pe cei doi imigranți.

„Trebuie să lămurim mai întâi ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi să identificăm eventualele persoane care se fac vinovate de săvârşirea acestei fapte. Deocamdată infracţiunea este cercetată in rem, aşa a fost înregistrată, urmând ca aceasta să aibă, e posibil, (…) un suspect, doi, zece sau chiar mai mulţi sau poate niciunul. Important este să clarificăm toate cauzele, toate împrejurările, toate detaliile şi toate aspectele legate de acest caz”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspectorul Gheorghe Filip. Potrivit Codului penal, pedeapsa pentru această infracţiune este de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă, în funcţie de hotărârea instanţei.

CNCD s-a autosesizat În acest caz s-a autosesizat şi Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a declarat Csaba Astalosz, președintele instituției, pentru G4Media. „Astăzi, după declaraţia şi intenţia reprezentantului sau reprezentantei brutăriei de a modifica locul de muncă al celor doi brutari sri-lankezi de pe linia de producţie, la cuptoare, am propus Colegiului Director să demarăm o procedură de autosesizare, ceea ce se va întâmpla luni dimineaţă, sub aspectul unei presupuse fapte de discriminare pe criteriul de rasă, cetăţenie, respectiv religie. Apreciem că cei doi angajaţi au dreptul să lucreze şi să nu se accepte incitarea la ură din partea angajatorului, adică să sufere din cauza atitudinii locuitorilor din comuna în cauză”, a declarat preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, citat de Agerpres.

El a precizat că mai există o sesizare la CNCD „împotriva primarului din Ditrău, cu privire la declaraţiile pe care le-a făcut în legătură cu situaţia din localitate”, plângere care a fost înregistrată vineri în instituţie, analizându-se posibilitatea transmiterii celor două sesizări la IPJ Harghita, care a deschis un dosar penal în acest caz. „Vom face o analiză juridică şi (…) având în vedere că s-a deschis un dosar penal in rem la nivelul IPJ Harghita, vom analiza dacă avem obligaţia legală să transmitem şi aceste două dosare, adică plângerea şi autosesizarea, către IPJ Harghita, pentru a fi analizate în cadrul acelui dosar şi a se lua deciziile legale. De altfel, aşa se şi explică faptul că noi, raportat la faptele şi atitudinile locuitorilor din comuna Ditrău, nu am adoptat nicio autosesizare, pentru că noi am apreciat că sunt posibile fapte penale şi nu intră în competenţa de soluţionare a CNCD, ştiind şi informaţia că există un dosare deschis la nivelul IPJ Harghita”, a conchis Asztalos Csaba.