Radio Simplu

PEPE, ÎN COMPANIA FIICELOR LUI DUPĂ DESPĂRȚIREA DE RALUCA PASTRAMĂ. CE FAC CEI TREI ÎMPREUNĂ

GALERIE FOTO (2)

Pepe trece printr-o perioadă extrem de dificilă, după ce Raluca, femeia cu care a format o familie în ultimii opt ani, a decis să pună punct căsniciei lor. Artistul a transmis că nu vede un motiv plauzibil în această separare, dar i-a respectat decizia. Acum, cântărețul se bucură pe cât se poate de compania fiicelor lui.

Cele două fetițe ale lui Pepe au rămas în grija mamei lor, la casa părinților ei, însă, cei doi au decis de comun acord ca ele să petreacă timpul cu ambii părinți. Astfel, de curând Pepe s-a filmat în compania Rosei și a Mariei, în casa artistului. Cei trei păreau fericiți și se jucau împreună. Ba chiar, fetele l-au băgat pe artist la salon de înfrumusețare, făcându-i codițe în par, pe care și ele le aveau la rândul lor.


Pepe, în lacrimi în show-ul lui pe YouTube
Pepe a izbucnit în lacrimi, indirect, în timp ce interpreta o piesă emoționantă, de dragoste, alături de Lora, în show-ul lui online, de pe YouTube.

Cei doi au interpretat live, într-un studio, melodia „Clipe s-au frânt”.

„Nu vreau să vorbesc, despre ce-am făcut
Sufăr şi trăiesc, clipe ce s-au frânt
Am mizat pe tot, cum ai făcut şi tu
Nu am nimic de spus, acum totul s-a dus”, sunt câteva dintre versurile melodiei.

Loading...