Radio Simplu

Nu vom mai avea parte de relaxare. E foarte grav. Nelu Tătaru dă cea mai proastă veste!

România nu a scăpat de pandemia de coronavirus. Chiar dacă în ultimele săptămâni s-au luat mai multe măsuri de relaxare, se pare că aceste lucruri au dăunat. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vine cu cea mai proastă veste.

Anunț extrem de grav al ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Niciun român nu și-ar fi dorit să primească o astfel de veste. Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat.
Nelu Tătaru dă cea mai proastă veste
În ultimele zile, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a fost din ce în ce mai mare. Din acest motiv, se pare că nu vom mai avea parte prea curând de relaxare. „După cum am putut vedea, regulile au fost respectate doar de o parte din populație. Îndemn în acest sens să respectăm aceste reguli, pentru a putea parcurge etapele așa cum au fost gândite, programate și evaluate și pentru a putea să ne gândim și la alte măsuri de relaxare.

Noi evaluăm în fiecare zi situația, evaluăm în fiecare săptămână situația, orice măsură de relaxare este urmată la un moment dat de niște contramăsuri dacă evoluția este nefavorabilă, urmărim fiecare caz în parte prin anchete epidemiologice, urmărim fiecare focar constituit sau creșterea unei transmiteri comunitare într-o anumită localitate. Pot veni și acele măsuri secundare, în care putem restricționa o anumită zonă, un anumit loc, un anumit areal unde vedem că transmiterea comunitară ia o formă accentată”, a spus Nelu Tătaru, în direct pe B1TV.

Ministrul mai spune că, deocamdată, situația stă bine în spitale. „Da, ne-am asumat aceste lucruri. Încă urmărim tot ce înseamnă creșterea numărului de cazuri, urmărim cazurile în terapie intensivă, urmărim adresabilitatea la unităţile de primire urgențe. Dar mă repet, fiecare caz apărut are după dânsul o anchetă. Acea anchetă va definitiva la un moment dat un parcurs și o transmitere comunitară. Suntem pregătiți să luăm și alte măsuri mai restrictive, în vederea stopării unei transmiteri comunitare accentuate. Sunt, într-adevăr, anumite zone unde vedem focare, sunt focarele vechi, pe care le aveam în centrele de bătrâni, în spitale sau personalul medical din aceste centre de bătrâni, dar în același timp, gestionăm și măsurile la nivel de activitate economică.

Da, luăm fiecare caz particular, nu mergem la general, fiecare focar care se constituie poate fi izolat și poate fi restricționat ca acces sau poate fi iulie, un alt pachet de relaxare, dar acest pachet va depinde foarte mult de ce se întâmplă în aceste 14 zile.

Ne aşteptam la o creştere, dar nu ne aşteptăm să se menţină această creştere. Avem o săptămână în care evaluăm acest lucru. Noi facem evaluările săptămânale.

Graficele noastre în evaluare arată că dacă avem pe panta descendentă un indice de 0,6-0,7 ca transmitere, în aceste zile am ridicat la 1,4, adică un pacient poate transmite la 1,4 indivizi. Suntem într-o transmitere comunitară, care în acest moment este crescută, dar nu este accentuată. Avem cazuri care cresc progresiv, nu exponenţial, şi atunci putem gestiona şi prin unităţile spitaliceşti, mai ales că v-am spus că noi urmărim cele care sunt de formă severă sau gravă, care pot pune presiune pe sistemul medical, care sunt cele care sunt în Terapie Intensivă. Suntem într-un moment, în care consider că trebuie să reamintim că sunt nişte precauţii şi nişte reguli care trebuie păstrate şi putem controla această creştere.

Dacă avem o transmitere comunitară accentuată, da, pune în pericol, şi atunci va amâna un pic un alt pachet de relaxări”, a încheiat ministrul.

Loading...