Radio Simplu

Motivul pentru care Armin Nicoară nu a promovat BAC-ul

Deși se bucură de un succes imens pe plan muzical, Armin Nicoară nu a fost prieten prea bun cu școala. Are doar liceul terminat, asta pentru că nu a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat. Ba mai mult, s-a aflat și ce note a luat la examenul maturității.

Armin Nicoară, saxofonistul celebrei Vlăduța Lupău, a fost elev la Liceul cu Porgram Sportiv din Timișoara. Ca toți elevii de a 12-a, la finalul liceului s-a lovit de BAC, însă, ce să vezi, BAC-ul a învins în această bătălie.

Ce note a luat Armin Nicoară la BAC
Potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului Educației, Armin Nicoară a luat nota 5.15 la Limba și literatura română și 6.8 la Geografie. La proba de Istorie, obligatorie la profil, nici măcar nu s-a prezentat.

Drept urmare, pentru că nu s-a prezentat la proba de Istorie, a picat examenul. Motivul pentru care nu a trecut pe la școală atunci? Avea cântare!

Pe rețelele de socializare, se vede că, pe 2 iulie 2019, atunci când trebuia să meargă să dea examenul, a fost la un botez tocmai la Dej, în județul Cluj.

Nici în toamnă nu a reușit să „cucerească” acest vârf de munte. Tot cântările i-au fost prioritatea, motiv pentru care nici la probele din septembrie nu s-a prezentat.

Dar, timpul nu a intrat în sac! Armin Nicoară are parte de mult succes în lumea muzicală, așa că nu duce lipsă de un trai minunat. Și poate oricând să mai încerca și în acest an!