A fost printre primii oameni care au trasformat documentarele despre animale în producții televizate de succes. Steve Irwin a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai renumiți ecologi din lume. Din păcate, în septembrie 2006, celebrul „vânător de crocodili” și-a pierdut viața în Australia, pe când lucra la un documentar despre lumea submarină. Acesta a fost înțepat în piept de o pisică de mare, iar incidentul i-a fost fatal. O lume întreagă a fost întristată de vestea morții lui!
În urma lui au rămas o văduvă îndurerată și doi copii care își divinizau tatăl. Astăzi, la aproape 13 ani de când acesta a murit, copiii lui îi poartă numele cu onoare și-i calcă pe urme. În timp ce fiica cea mare, Bindi, a preluat frâiele grădinii zoologice deținute de tatăl ei, Robert Irwin, băiatul lui, este un fotograf pasionat și recunoscut în întreaga lume.
Robert Irwin a moștenit iubirea pentru natură și animale și-ncearcă prin orice să nu-i întineze memoria tatălui său. La cei 15 ani ai săi, Robert este deja un fotograf premiat pentru imaginile cu natura ori animalele realizate de el. De altfel, Robert îl poartă tot timpul în minte pe ilustrul său tată. Zilele trecute, a postat pe Instagram o fotografie urmată de un mesaj cu puternic impact emoțional.
”Mereu vei fi cel mai bun tată din lume”, este mesajul pe care Robert l-a postat în dreptul unei fotografii în care apare pe când era doar un bebeluș, alături de tatăl și sora lui. La aceeași postare, Bindi, sora lui mai mare, a lăsat un mesaj la fel de emoționant. ”Ce moment special. Tata e mereu cu noi. Te iubesc, Robert”, i-a replicat sora lui mai mare.