Radio Simplu

Măști pentru față potrivite pentru cele mai importante probleme ale tenului

Fiecare persoană are propriile particularități în general, și atunci când vine vorba despre piele acest lucru rămâne valabil.

Pentru cineva funcționează un anumit produs, pentru altcineva exact același produs poate să facă mai mult rău.

Există însă și metode potrivite pentru majoritatea situațiilor.

Folosește bananele pentru hidratarea tenului. Pentru pregătirea acelei măști vei avea nevoie de o banană, de o lingură de miere, dde 10 picături de suc de lămâie.

Zdrobește banana apoi adaugă peste ea mierea și ucul de lămâie. Nu uita să îți exfoliezi pielea înainte de a aplica acest amestec pe față.

Dacă ai multe puncte negre, îți vine în ajutor sucul de portocale. Va fi suficientă o lingură cu suc de portocale și o altă lingură cu bicarbonat de sodiu.

Aplică pasta obținută în urma amestecării celor 2 ingrediente și apoi, după 15 minute spală-te cu apă din belșug. După aceea masează-ți fața cu grijă.

Pentru o piele strălucitoare poți folosi mierea de albine și lămâia. De această data vei folosi 1 lingură cu miere și jumătate de lămâie.

Pentru această mască va fi nevoie să îți deschizi în primul rând porii cu ajutorul aburilor sau a apei calde.

După aceea scurge sucul de lămâie în miere și amestecă cele 2 ingrediente. Aplică masca cu grijă, mai ales în zona ochilor.

Las-o să își facă efectul pentru 20 de minute apoi clătește-te bine cu apă caldă și răcorește-te și cu apă rece.

Cei care au pielea uscată pot să apeleze cu încredere la acțiunea fructului de avocado. Pregătește jumătate de avocado copt și jumătate de cană cu ovăz.

Gătește ovăzul așa cum este indicat pe ambalaj apoi amestecă-l cu avocado zdrobit. După ce lași masca pe față pentru 10 minute, spală-te cu apă caldă.

Pungile de sub ochi vor dispărea cu ajutorul cafelei. Vei avea nevoie de câte o lingură cu cafea, cu iaurt și cu miere organică.

Aplică pasta obținută în urma amestecării tuturor ingredientelor pe pielea curată. După 20 de minute spală-te pe față cu apă caldă și în același timp masează-ți tenul.

După dispariția acneei rămân cicatrici care dispar cu ajutorul sucului din roșii. Acesta mai este bun și pentru acneea propriu zisă.

Pentru pregătirea acestei măști vei avea nevoie de o roșie, de o lingură de miere, de o lingură cu ovăz.

Stoarce în primul rând roșia ca să obții sucul din ea, apoi amestecă-l cu restul produselor. Masează-ți fața și gâtul cu acest amestecă și lasă-l pentru 20 de minute să își facă efectul.

După aceea te poți clăti cu ajutorul apei calde. Nucșoara te va ajuta în general să ai tenul curat. Vei folosi o lingură de scorțișoară, o lingură de nucșoară 2 linguri cu miere.

Combină la început ingredientele uscate apoi adaugă-le peste miere. După 20 de minute de la aplicare spală-te cu apă.

Pentru pielea care are nevoie de hrănire este foarte indicat fructul de papaya. Vei avea nevoie de câteva bucăți mici de papaya și de jumătate de lingură de miere.

Zdrobește fructul cu ajutorul unei furculițe și apoi amestecă-l cu mierea. Masează-ți fața cu acea combinație și las-o să acționeze pentru 10 minute.

Clătește-te bine apoi cu apă ținută la temperatura camerei.