Radio Simplu

Marius Elisei, în lacrimi: ”Cer scuze familiei mele, părinților, nașilor, dar mai ales Oanei”

După ce Oana Roman a anunțat, în mediul online, la sfârșitul anului trecut, că separarea de Marius Elisei este o realitate, fanii cuplului au căutat să afle toate dedesbturile acestui complicat moment conjugal. Oana Roman a ținut să precizeze, pe de altă parte, că n-a scris nimic despre un eventual divorț și că dorește ca ”relația de părinți” să meargă mai departe.

Lucrurile s-au precipitat pentru Marius Elisei, chiar dacă el și Oana – de dragul fetiței – s-au întâlnit și chiar au petrecut în familie. Dar tensiunea a crescut exponențial după ce transsexualul Delia Rexha a dezvăluit că Marius i-ar fi făcut avansuri, iar o astfel de ”escapadă” a tensionat și mai mult întreaga situație.

Marius Elisei a fost invitat în platoul emisiunii ”Răi da` Buni”, iar telespectatorii au putut constata că ultimele luni l-au marcat profund. Marius a mărturisit că nici nu mai merge la muncă, de o anumită perioadă, plus că s-a hotărât să apeleze la sfaturile unui psiholog. Mai mult, cei care au urmărit emisiunea l-au putut vedea înlăcrimat pe Marius Elisei, iar acesta a ținut să își ceară scuze.

”Doresc să cer scuze familiei mele, parinților, nașilor, dar mai ales Oanei pentru situația în care sunt și ei oarecum introduși cu sau fară voia lor”, a spus Marius Elisei în timpul emisiunii.