Când Marissa intră în salonul de rochii de mireasă, entuziasmată să-și găsească rochia de vis, se lovește imediat de două vânzătoare arogante, care o judecă după aparențe. La 55 de ani și de origine hispanică, Marissa este conștientă de prejudecățile care o însoțesc. Însă, atunci când John, managerul salonului, dezvăluie cine este cu adevărat, vânzătoarele primesc o lecție pe care nu o vor uita prea curând.
Pășind în salonul de mirese, simțeam cum emoția îmi clocotea în piept, amestecată cu un ușor sentiment de nesiguranță. Era pentru prima dată când făceam acest pas. Prima dată când căutam o rochie de mireasă. Prima dată când puneam piciorul într-un astfel de loc.
Dar știam și că există șanse mari ca personalul să nu mă privească cu ochi buni. Eram o femeie de 55 de ani, hispanică și fără vreo dorință de a mă conforma vreunui tipar prestabilit.
Și ce dacă? Muncisem din greu pentru fiecare lucru pe care îl aveam. Nu aveam de gând să las pe nimeni să îmi umbrească acest moment.
Salonul strălucea la propriu. Podelele de marmură, candelabrele impunătoare – totul părea desprins dintr-un palat. Exact așa cum îl văzusem online. Exact ceea ce îmi fusese promis.
Și cel mai frumos lucru? Rândurile de rochii spectaculoase, atârnând elegant din toate colțurile. Nicio rochie nu semăna cu alta, fiecare părea unică. Eram nerăbdătoare să încep să aleg modelele pe care doream să le probez.
Însă, în momentul în care am pășit mai departe în salon, am simțit cum atmosfera se schimbă brusc.
Două vânzătoare tinere, elegante, îmbrăcate în uniforme negre, mi-au aruncat o privire evaluatoare din cap până în picioare. Am știut din prima clipă că mă judecau. Eram, pentru ele, doar o femeie mai în vârstă care intrase pe ușă ca și cum ar fi fost locul ei. Simțeam cum privirile lor persistau un pic prea mult, iar șoaptele lor răsunau în întreaga încăpere.
Am tras aer adânc în piept și am pășit cu hotărâre, tocurile mele scotând sunete discrete pe podeaua lucioasă.
Deodată, una dintre ele – o blondă înaltă cu un zâmbet forțat – s-a apropiat de mine.
— Vă pot ajuta cu ceva? întrebă ea, cu o amabilitate falsă, ce suna mai mult a superioritate.
Am înclinat din cap.
— Da, aș dori să probez câteva rochii. Preferabil din dantelă, dar sunt deschisă și la alte opțiuni care să îmi flateze silueta.
Sprâncenele ei s-au ridicat brusc, ca și cum aș fi cerut să cumpăr întregul magazin.
— Da… doar că… aceste rochii sunt extrem de delicate, spuse ea, accentuând cuvântul „delicate” de parcă eu nu aș fi înțeles ce înseamnă.
Apoi mi-a aruncat o privire superioară.
— Ar trebui să fiți mai atentă, să nu le atingeți prea mult cu… mâinile.
Am clipit, surprinsă. Mâinile mele?
M-am uitat la ele, neînțelegând ce putea fi în neregulă. Erau mâinile unei femei care muncise din greu toată viața.
— Mâinile mele sunt curate, am spus rar și clar.
Ea a zâmbit ironic.
— Doar că aceste rochii sunt foarte scumpe, doamnă, a continuat. Poate că ar fi mai bine să aruncați o privire la modelele mai accesibile. Avem și din acelea, chiar dacă gama este mai mică și mai limitată. Dar probabil veți găsi ceva, nu-i așa?
Înainte să apuc să răspund, o altă vânzătoare s-a apropiat – de data aceasta, o brunetă cu o coadă strânsă atât de tare, încât mă miram că mai putea respira.
— Da, avem niște rochii la reduceri, în spate, spuse ea cu un zâmbet ironic. Sunt modele din colecția trecută, dar probabil sunt mai potrivite pentru… bugetul dumneavoastră.
Mi-am încleștat maxilarul, dar mi-am păstrat zâmbetul.
— Oh, sunteți sigură? a întrebat bruneta. Această rochie costă peste 10.000 de dolari. S-ar putea să fie puțin peste… posibilitățile cuiva ca dumneavoastră.
Aroganta din vocea ei m-a lovit ca un val rece. Dar nu aveam de gând să le ofer satisfacția de a mă vedea afectată.
— De fapt, vreau să probez această rochie, am spus, arătând spre un model spectaculos din dantelă, expus pe un manechin.
Blonda și-a mărit ochii, iar zâmbetul i s-a transformat într-un chicot superior.
Ceea ce nu știau ele era că urmau să primească o surpriză.
Ca la comandă, managerul salonului, John, a apărut din spate. Purtând un costum negru impecabil, și-a plimbat privirea între mine și cele două vânzătoare.
— Ce se întâmplă aici? întrebă el cu autoritate.
Înainte să pot spune ceva, blonda a luat cuvântul.
— Oh, nimic… doar ne asiguram că rochiile rămân în siguranță. Doamna aceasta era interesată de modelele mai scumpe, iar dumneavoastră ne-ați spus întotdeauna să avem grijă de ele.
Credea că era isteață.
John, însă, părea furios. Fața i s-a înroșit vizibil.
— „Doamna aceasta”?! a întrebat el, cu o voce rece. Vă referiți la doamna Morales? Viitoarea doamnă Shepherd? NOUA PROPRIETARĂ a acestui salon?
Fețele lor au înghețat.
— Cum… ce? bâigui blonda. Proprietara? Credeam că domnul Thomas este…
— Domnul Shepherd, Ashley! tună John. Este logodnicul doamnei Morales. Ea a preluat salonul. Ați fi știut asta dacă ați fi fost atente la altceva decât la voi înșivă!
Liniștea devenise apăsătoare. Vânzătoarele rămăseseră împietrite, conștientizând brusc greșeala pe care o făcuseră.
— Ar trebui să vă concediez pe loc! strigă John. Dar dacă doamna Morales n-ar fi fost proprietara, așa tratați voi clienții?
M-am întors spre John și am clătinat din cap.
— Nu-i concedia, i-am spus. Cel puțin, nu încă.
Ochii lor s-au mărit de teamă.
— În schimb, Ashley, tu vei fi asistenta mea personală timp de o lună. Thomas și cu mine avem multe de pregătit pentru nuntă.
— A-asistentă personală?! bâigui ea.
— Exact, Ashley. Iar Matilda… tu vei studia fiecare rochie din acest salon, fiecare material, fiecare tip de voal.
Am făcut o pauză.
— E clar?
Amândouă au dat frenetic din cap.
— Iar acum, Ashley, adu-mi un pahar de șampanie. Apoi, întreabă-mă ce fel de rochie îmi doresc.
Fetele au dispărut în grabă, iar eu am zâmbit. Aveam o rochie de ales.