Radio Simplu

“Mami nu ne-a vrut, de aia a plecat!” Povestea sfâșietoare a cinci frați din Prahova, îngropați în foamete și sărăcie

GALERIE FOTO (3)

“Mami nu ne-a vrut, de aia a plecat!” Povestea sfâșietoare a cinci frați din Prahova, îngropați în foamete și sărăcie.

Copilăria pentru Alin, Ionuț, Ana Maria și gemenii Andrei și Eugen nu este deloc una fericită. Au fost abandonați de mamă, care a plecat cu un alt bărbat și nu s-a mai uitat în urmă. Tată au, dar doar cu numele. Se au doar unul pe altul, iar singurul lor sprijin este o bunică țintuită la pat. Se gândesc cu teamă la faptul că statul îi va despărți. Vor să rămână împreună oricum ar fi.

“Mami nu ne-a vrut, de aia a plecat!”
Cei cinci copii trăiesc într-o casă sărăcăcioasă din comuna Tătaru, județul Prahova. Cel mare are 13 ani, iar cel mai mic doar 6. Locuiesc într-o casă ce stă să cadă pe ei, alături o bunică rămasă paralizată în urma unui accident vascular. Tatăl lor duce grija alcoolului mai mult decât grija lor.

Noaptea, frigul le îngheață oasele, dar se protejează unul pe celălalt și singura masă caldă pe care o primesc este cea primită de la vecini, primar sau biserică.


Povestea sfâșietoare a cinci frați din Prahova, îngropați în foamete și sărăcie
Cei cinci copii nu știu ce e iubirea în familie și nici grija. Știu că mama lor nu i-a vrut, de asta a și ales să plece. Cuvintele lor sunt sfâșietoare: Să auzi din gura unor copii „mami ne-a părăsit și nu i-a mai păsat de noi!” e ceva ce cutremură până și cel mai insensibil suflet.

„Eu cred că nu ne-a iubit niciodată, de aia ne-a părăsit”, e impresia lui Alin, băiatul cel mare.

Protecția Copilului a luat în vizor cazul celor cinci frați.

„I s-a pus în vedere tatălui să se ocupe așa cum trebuie de micuți, altfel îi va pierde. Să lase viciile și să fie un părinte responsabil. Noi, comunitatea, facem ce putem pentru a-i ajuta. O masă caldă, rechizite, ghiozdane ca să nu abandoneze școala. Am promisiunea că într-o lună, o lună și jumătate, vom putea aduce un container, ca să nu îi prindă iarna în casa aceea care stă să cadă pe ei. Frățiorii aceștia nu meritau o așa soartă. Să fim cât mai mulți oameni buni și să le arătăm că există lumină și speranță în viață. Vrem să le refacem căsuța fiindcă, oricât de dărăpănată ar fi, pentru ei înseamnă „acasă”, a mărturisit Ionuț Popa, primarul comunei, potrivit Observatorul Prahovean.

Cine vrea să le întindă o mână de ajutor frățiorilor de la Tătaru, îl poate contacta pe asistentul social din cadrul Primăriei localității, Cornel Ciocârlan (telefon 0728.482.287) sau poate dona o sumă cât de mică în contul: Asociația Povești cu zâne și cu zmei:

IBAN Banca Românească
Lei: RO11BRMA0999100093268115 / Euro: RO11BRMA0999100096596573