Lora a suferit o transformare incredibilă de-a lungul anilor. Artista pare de nerecunoscut în fotografiile vechi și nu de puține ori a fost acuzată că s-a împrietenit cam mult cu medicul estetician.
Așadar, Lora s-a hotărât să pună capăt tututor speculațiilor cu privire la aspectul fizic vizibil schimbat și a recunoscut, într-un final, de câte ori a călcat pragul doctorului estetician. Artista spune că a suferit modificări doar la nivelul nasului, în rest este 100% naturală, așa cum a lăsat-o Mama Natură.
„Am o reconstrucție nazală după alte patru încercări eșuate, dar a ținut foarte mult de ceea ce mi s-a întâmplat de am ajuns în stadiul acesta”, a mărturisit Lora pentru revista Viva!
„Nu mi-am mărit buzele. E rezultatul aparatului care mi-a adus dinții în față. Mult. Și mi-a înălțat mușcătura, nu mi-am cioplit maxilarul. Nu mi-am injectat pomeții și nici buzele sau fundul. Mi-am operat nasul pentru că era rupt. Automat s-a repoziționat și buza superioară.”, a continuat Lora, pe Facebok.