Când P. a coborât din jeepul său de lux, împins de o aroganţă cultivată într-o viaţă de privilegii, şia i-a dat jos ochelarii de soare cu un gest teatral. Ajunsese învăţat cu obedienţa celor din jur, dar nu încăpătâtor să împrece totul. Tatăl său, un magnat al industriei hoteliere, începuse să se gândească la viitorul imperiului pe care îll construise. Iar P. voia acel imperiu cu orice preţ.
Proba de foc: O zi ca patron
Îl a intrat în hotelul de cinci stele al tatălui său ca şi cum întra într-un club privat. Angajaţii l-au privit cu reţinere, dar P. nu avea ochi pentru privirile lor. „Trebuie să-mi faci cafeaua specială, încetează cu prostiile pentru turişti de rând,” i-a spus unei tinere de la recepţie, care lucra de doar o săptămână acolo.
După o scurtă discuţie cu M., asistentul tatălui său, P. a aflat ce avea de făcut. Tatăl său i-a oferit o șansă: o zi întreagă de conducere, în care trebuia să se ocupe de cinci oameni de afaceri din cinci ţări diferite. O zi în care putea dovedi dacă are stofă de lider. Totul părea simplu.
„Să nu uiți ce contează cel mai mult aici,” i-a spus tatăl său înainte de a pleca. „Respectul pentru toţi oamenii.”
O melodie care a tulburat luxul
La câteva ore după ce P. împreuna mândru picioarele pe biroul tatălui său, un sunet în neregulă i-a stricat starea. Cineva cânta afara. A deschis geamul biroului, iar ceea ce a văzut i-a aprins furia: un bărbat neîngrijit, cu haine ponosite, cânta pe trotuar, chiar înzonă de intrare.
A coborât val-vîrtej. „Ce crezi că faci aici? Hotelul ăsta nu e scenă pentru cerșetori!”
Bărbatul, calm, a răspuns: „Trotuarul aparține tuturor, domnule. Nu fac nimic rău.”
P. a continuat cu injurii mascate și un ton batjocoritor. Atunci a intervenit M., oferindu-i bărbatului 500 de dolari să plece în liniște. Bărbatul a mulțumit, iar P. a izbucnit: „L-ai plătit? Ridicol!”
Oaspeții de lux sosesc
Seara, hotelul era plin. Cele cinci delegații se instalaseră, iar P. se simţea învăluit de glorie. Clienţii l-au lăudat pentru mâncare, atmosferă și ospitalitate. Era momentul lui.
Până când, la recepție, a apărut un chip cunoscut. Bărbatul de dimineață. Cel căruia P. îi ceruse să plece. Acum era în hotel, cu cei 500 de dolari în mână.
„Vreau să îndrum o cameră pentru o noapte,” a spus bărbatul.
„Asta nu e pensiune, e un hotel de lux!” a replicat P.
M. l-a contrazis imediat: „Plătește și avem camere disponibile. Legal, nu putem refuza.”
Cu scârbă, P. a acceptat. Dar planurile lui nu se opriseră aici.
A doua zi: contul gol
A doua zi dimineața, P. s-a trezit fericit. Reușise. Sau așa credea. Până când a verificat contul bancar. De la milioane, rămăsese cu un dolar. „Ce se întâmplă?” a îstrigat spre tatăl său.
„Doar o lecție,” i-a răspuns calm. „Acum știi cum se simte să n-ai nimic și să fii tratat de sus. Hotelul încă nu e al tău. Dar poate vei fi gata, când vei învăţa să privești oamenii în ochi, nu peste umăr.”
Vezi alte povesti aici
