Radio Simplu

La doar șapte ani, a ridicat un stadion în picioare cu vocea sa

Micuța Malea Emma Tjandrawidjaja, în vârstă de șapte ani, este atracția momentului în mediul online după ce a fost invitată să cânte imnul Statelor Unite în deschiderea partidei disputate de Los Angeles Galaxy și a ridicat un stadion în picioare

Înainte ca L.A. Galaxy să se confrunte cu Seattle Sounders, într-un meci pe care californienii l-au câștigat cu 3-0, Malea Emma a pășit pe gazonul stadionului StubHub din Los Angeles îmbrăcată cu un tricou al echipei gazdă și a interpretat „The Star-Spangled Banner”.

Interpretarea fetiței a impresionat pe toată lumea și a devenit virală. Inclusiv Zlatan Ibrahimović a fost impresionat de micuța Malea Emma, el poate fi văzut cum zâmbește în timpul interpretării imnului.

De asemenea, Ibrahimović a scris pe contul său de Twitter că fetița a fost ‘omul meciului’.

Malea Emma a ajuns să cânte imnul după ce a câștigat un concurs pe Instagram, iar reprezentația ei a fost atât de bună încât L.A Galaxy a descris-o ca fiind „una dintre cele mai bune interpretări de imn național din istoria StubHub Center”.