Radio Simplu

Insula Şerpilor, locul interzis din Marea Neagră

Insula Şerpilor, din Marea Neagră, a fost interzisă vreme îndelungată exploratorilor, iar stâncile sale au rămas astfel înconjurate de numeroase mistere.

Aflată în Marea Neagră, la circa 45 de kilometri de ţărmurile României şi Ucrainei, Insula Şerpilor a rămas un loc legendar, plin de mistere. Iată câteva curiozităţi despre ea:

De ce se numeşte Insula Şerpilor

În timpurile antice, se spune că insula a fost locuită numai de păsări şi şerpi de mare, de la aceştia din urmă provenindu-i numele ulterior. Insula a fost numită şi Leuke (albă în greacă), deoarece are o asemănare cu calcarul alb al Dobrogei. Grecii au numit insula Fidonisi, sau Insula Şarpelui, în timpul când aceasta s-a aflat sub ocupaţia Imperiului Otoman. Deşi se întinde pe 17 hectare, Insula Şerpilor este un loc neprimitor, din cauza reliefului şi solului ei.

Insula din marea Neagră este formată din gresii dure şi silicoase şi nu are izvoare de apă dulce. Este săracă în vegetaţie şi faună, iar printre animalele care au populat-o s-a numărat năpârca sau şarpele de casă. Unii istorici au susţinut că şerpii ar fi fost stârpiţi de pe insulă, în a doua parte a secolului XX, când aici ar fi fost cantonate trupe sovietice.

Locul unor temple antice

Un templu închinat eroului mitic Ahile ar fi existat pe Insula Şerpilor, potrivit unor istorici şi arheologi. Săpăturile arheologice derulate pe insulă au fost rare şi nu au avut rezultate consistente. Izvoarele scrise din Antichitate dezvăluiau că pe stâncile unei insule aflate la gurile Dunării, identificată de unii autori drept actuala Insulă a Şerpilor, a fost clădit un templu închinat zeului Apollo. Istoricii antici afirmau că aici au fost aduse rămăşiţele pământeşti ale eroilor Iliadei, Achile şi Patrocle, pentru a fi păstrate într-un mausoleu, iar locul se numea insula Leucos sau Leuke.

O altă legendă, relatată de Filostrat, informa că eroul grec Ahile le-ar fi nimicit pe amazoane pe insula Leuce. Locul sacru din Antichitate a mai apărut în folclorul românesc sub numele de Biserica cu nouă altare. A rămas însă un mister modul în care au dispărut vestigiile templului antic menţionat, dacă într-adevăr Insula Şerpilor ar fi fost legendara insulă Leuce. Puţine rămăşiţe arheologice din secolele IV-V î. Hr. au fost descoperite aici.

Insula Şerpilor s-a aflat până în 1947 în componenţa României. În Al Doilea Război Mondial, între 1941 şi 1944, baza militară românească înfiinţată aici a fost supusă numeroaselor bombardamente sovietice. În cele din urmă, în august 1944 insula a fost ocupată de sovietici, care au înfiinţat aici o unitate de supraveghere maritimă şi aeriană, prevăzută cu antene radar iar din 1948 a intrat în cadrul Uniunii Sovietice, potrivit unui protocol secret între reprezentanţii celor două state. La scurt timp, insula a fost transformată într-un complex militar, unde au fost amplasate radare de mare putere şi cu o rază mare de acţiune, apoi staţii de bruiaj şi de ascultare a convorbirilor. Sovieticii au instalat cabluri telefonice subacvatice care făceau legătura insulei cu Odessa şi au amenajat locuri de acostare pentru nave. Marinarilro nu le era permis să se apropie de insulă. După 1990, Insula Şerpilor a fost disputată de Ucraina şi România, la Curtea Internaţională de Justiţie, consideră că insula Şerpilor este relevantă pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre. în prezent ea este parte a raionului Chilia al regiunii Odessa din Ucraina.

În vecinătatea Insulei Şerpilor s-ar fi aflat un Triunghi al Bermudelor, loc al dispariţiilor misterioase. O legendă spune că la 5 decembrie 1945, cinci bombardiere americane au dispărut acolo. O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc a dispărut la numai 30-40 km de ţărmul românesc. În apropierea insulei, în 2008, 12 militari ucraineni au murit într-un accident aviatic, după ce elicopterul cu care se deplasau din Odessa căter insulă s-a prăbuşit. Nu departe de Insula Şerpilor, pescarii au observat un fenomen neobişnuit, cel al „mării care arde”.

Acesta are însă o explicaţie ştiinţifică. Activităţile seismice, care au şi condus la apariţia produc turbulenţe majore, care duc la invadarea fundului mării. Hidrogenul sulfurat care există pe fundul mării ajunge la suprafaţă şi, în concentraţie mare, se autoaprinde.