Radio Simplu

Îngrașă sau nu roșiile cu brânză? Dr. Mihaela Bilic: „Puteți mânca fără grijă roșii cu brânză cu condiția să…”

Roșiile sunt extraordinare într-o cură de slăbire, scad pofta de mâncare diminuând nivelul de grelină, au un conținut mare de apă și fibre, iar din punct de vedere al caloriilor, o roșie medie are în jur de 20 calorii, potrivit doctorulzilei.ro.

Dar, în combinație cu brânza ar putea aduce câteva kilograme în plus. Iată ce ne sfătuiește nutriționistul Mihaela Bilic:

”Ce poate fi mai savuros, delicios si de sezon decât roșiile cu brânză…fără pâine, o să spuneți, ca să nu ne îngrașăm:( Problema e că nu pâinea îngrașă (sau nu la fel de tare) precum brânza.

Și când spun brânza mă refer la orice tip de brânzeturi, indiferent de cât sunt de sărate: caș și telemea proaspătă, telemea veche (maturată), mozzarella, cașcavaluri, brânza de burduf sau frământată.

Deși conține la fel de multe proteine ca și carnea si peștele, în brânzeturi avem de 3 ori mai multă grăsime. În plus o felie de brânza de 100g o mănânci într-o clipă, la carne e mai mult de mestecat.

Apropo de gramaj, porția corecta de brânză e de 70g, adică acele pachete ridicol de mici de la supermarket conțin 3 porții!!

Unde sunt vremurile în care cumpărai brânza cu calupul? Acum asist la o adevărată conspirație a producătorilor, parcă si-au propus cu toții să ne învețe ce înseamna porția corectă!

O felie mare cât palma si groasă de un deget are DOAR 200g și e prețios pusă într-un pachet individual tras in vid. Deja când găsești pachete de jumătate de kilogram se numește desfrâu.

E spre binele nostru, credeți-mă! E ușor sa mănânci prea multă brânză dacă bucata e mare. Așa, cu pachetul mic, ești mai atent.

Nu de alta dar brânza nu e prietena siluetei, nu e un aliment de bază, care se mănâncă cu sutele de grame.

Brânza e un răsfăț, un condiment, un ingredient al mâncării. Și da, puteti mânca fără grijă roșii cu brânză, cu condiția ca roșiile sa ocupe 80% din farfuria voastră.

Cu alte cuvinte puneți câteva cubulețe de brânză peste un castron de roșii. Si atenție la ulei, brânza are deja grăsimea inclusă!”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.