Radio Simplu

I se spune magnetul uman și a făcut valuri printre jurații unui concurs de talente din Croația

Ivan Stoiljkovic, un băiat care avea șase ani când a apărut pentru prima dată la televizor, născut în Croația, a devenit cunoscut ca băiatul magnet.

Acesta susține că multe obiecte metalice, de la linguri la tigăi destul de grele, se lipesc de corpul lui. Totuși, Ivan Stoiljkovic nu este singurul om care s-a prezentat ca fiind magnetic, și scepticii susțin că este fals.

Nu doar că Ivan poate să își lipească peste 20 de kilograme de corpul lui, dar familia lui susține că mâna sa emite căldură și abilitățile lui misterioase i-au oferit puteri vindecătoare. Abilitățile sale i-au fost luate la bani mărunți de multe publicații.

Micul Ivan și-a folosit mâinile vindecătoare pentru a-și ajuta bunicul atunci când avea dureri de stomac și i-a curmat durerile unei vecin care avea probleme cu un picior în urma unui accident de tractor.

Deși majoritatea oamenilor care l-au verificat au raportat că eu rezultate neconcluzive, scepticii ca James Randi provoacă astfel de concluzii. Randi este fondatorul James Randi Educational Foundation, o organizație care lucrează în ideea de a expune farsorii paranormali sau pseudoștiințifici, dar și să ceară socoteală organizațiilor din social media care promovează astfel de lucruri periculoase.

După ce au văzut raporturile media în urma apariției băiatului magnet, Randi a ajuns la concluzia că Ivan a atras mai mult atenția decât metalul.

Totuși, atunci când Ivan a apărut la concursul de talente din Croația, a făcut furori printre membri juraților și a lăsat publicul cu gura căscată atunci când a ales tigăi foarte grele pe care le-a lipit de pieptul lui fără nicio problemă.

Astfel de oameni care au un magnetism natural au apărut destul de des la televizor și pe rețelele de socializare. Totuși, oare este real sau doar un truc foarte bine pus la punct? Ivan a fost pus la încercare și de unul dintre membri juraților care a urcat pe scenă pentru a-i lipi cu mâna lui monede pe piept.

Mai mult, juratul s-a îndepărtat de Ivan și i-a aruncat o monedă pe piept, iar aceasta s-a lipit imediat. Așadar, cum putea băiatul să facă un astfel de truc? Putea oare să foloseasc o formă de adeziv pe piele?

Chiar dacă oamenii i-au pus abilitățile la îndoială, Ivan poate fi o sezație, mai ales dacă ceea ce spune mama sa este adevărat. Mulți dintre contracandidații lui Ivan au susținut că știu că tenul gras este cel care poate face un obiect să se lipească de piele, iar efectul placebo este cel care a avut o influență asupra vindecării miraculoase asupra bunicului și vecinului său.

Ivan Stoiljkovic a reușit să facă spectacol în cadrul concursului de talente, iar membri juriului au crezut în puterile sale, așa că, pentru o emisiune de divertisment, băiatul a reușit să facă ceea ce era de așteptat: să ne uimească printr-o prestație cu totul și cu totul nouă.